Navigatie                     

Info UOC

    In perioada 24-26 mai 2018, Departamentul de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Aplicate şi Inginerie, Universitatea Ovidius din Constanţa organizează Conferinţa Internaţională CHIMIA 2018 “New trends in applied chemistry”. Ceremonia de deschidere va avea loc în data de 24 mai 2018, începand cu ora 9.30 în Aula B1, Universitatea Ovidius sediul din Bulevardul Mamaia, 124.

Conferinţa CHIMIA 2018 are un caracter interdisciplinar, abordează domenii de vârf cu un puternic impact asupra calităţii vieţii şi a dezvoltării economiei naţionale, domenii ce au rolul de a deschide noi direcţii de cercetare dar în acelaţi timp de a promova şi valorifica rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare ale colectivelor de cercetare.

    Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) și Muzeul de Artă din Constanța, în colaborare cu Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, organizează vineri, 18 mai 2018, evenimentul „România – 100 de ani de istorie în cântece și poezie”, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanța.

    Manifestarea este dedicată sărbătorii anului Marii Uniri, prin promovarea unui climat artistic dedicat în exclusivitate compozitorilor și poeților români, momentele fiind interpretate de elevi, studenți și artiști profesioniști, sub coordonarea prof. univ. dr. Florența Marinescu din cadrul Facultății de Arte a Universității „Ovidius.”

    Vor participa actrița Dana Enache și clasa de teatru a Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, regizorul Gavril Borodan, bas-baritonul Radu Făgărășan, pianistul Ioan Caruţiu, tenorul Mădălin Băldău de la Teatru National de Opera şi Balet „Oleg Danovski”, studentele UOC, Maria Cernat și Georgiana Medeleanu. Își dă concursul pianista Natalia Gribinic. Totodată, prof. univ. dr. Marian Cojoc, va susține o prezentare istorică a Marii Uniri.

 

Facultatea de Litere anunță cu mândrie că doamna lector universitar doctor Iuliana David a obținut Premiul Asociatiei Internationale Dino Buzzati cu sediul la Feltre, Italia, la sectiunea „Cercetători străini care au publicat lucrări despre Dino Buzzati”, pe baza studiilor și articolelor prezentate și publicate de aceasta pe tema mentionată.

Festivitatea de premiere a avut loc la Belluno, orașul natal al lui Dino Buzzati, la Palazzo Fulcis, pe 21 aprilie 2018, în prezența unor cunoscuți critici literari și cercetători de marcă ai operei buzzatiene.

  • IMG_20180421_162416
  • IMG_20180421_162831
  • IMG_20180421_165033
  • IMG_20180421_165105

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța organizează vineri, 18 mai 2018, începând cu ora 13:00, la Sala Senatului, Campus Corp A, conferința și lansarea de carte susținute de către cunoscutul jurnalist Marian Voicu. Tema este una cât se poate de incitantă, atât din punct de vedere istoric cât și politic: „Tezaurul României de la Moscova. Inventarul unei istorii de o sută de ani”, care reprezintă și titlul lucrării apărute la Editura Humanitas.

Marian Voicu realizează, în paginile lucrării sale, o investigație amplă, care ne oferă și informații necunoscute despre soarta tezaurului României, depus în Rusia în perioada dramatică a Primului Război Mondial.

Marian Voicu s-a remarcat prin realizarea unor filme documentare în Uganda, Sudan, Serbia și Siria, sau care abordează subiecte de natură istorică (aromânii, destinul românilor ajunși în Siberia sau aflați la răsărit de Nistru).

 

Info UOC - Meniu