Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 6 aprilie 2023

Armand Goșu,  conferință și triplă lansare de carte, la Universitatea Ovidius din Constanța

            Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, vineri, 7 aprilie 2023, la ora 12:30, în Sala Senatului a Campusului universitar, Corp A (Aleea Universității, nr.1), lansarea volumelor: „Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei” (2022);  „Rusia, o ecuație complicată” (ediția a II-a) și „Putin, obsesia imperiului”, semnate de Armand Goșu, de la Universitatea din București (UB).

În continuarea evenimentului, Armand Goșu va susține conferința cu titlul „Rusia, un an de la invadarea Ucrainei”, moderată de Daniel Citirigă, cadru didactic al Facultății de Istorie și Științe Politice.

Armand Goșu predă la Facultatea de Științe Politice a UB: Istoria Politică a Rusiei și URSS, Istoria politicii externe și a diplomației sovietice, Evoluții în fostul spațiu sovietic și Introducere în istoria serviciilor secrete sovietice. Deține un doctorat (Moscova, 1998), despre politica externă a Imperiului Rus, a fost cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din București și coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă.

De asemenea, Armand Goșu a fost corespondent la Moscova pentru Radio BBC, între 1995 și 1998 și 1999-2000, apoi redactor-șef adjunct și redactor șef la „Revista 22”, editată de Grupul de Dialog Social.  A publicat „Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic” (Curtea Veche Publishing, 2016), „Democrația sub asediu. România în context regional” - coordonator alături de Alexandru Gusi – (Corint, 2019), „Istoria comunismului din România, vol. III. Documente, Nicolae Ceaușescu (1972-1975)”, coeditor alături de Dorin Dobrincu și Mihnea Berindei (Polirom, 2016).

Nu în ultimul rând, Armand Goșu semnează numeroase articole în reviste științifice, dar și de popularizare în „Revista 22”, „Dilema Veche” și „Contributors” și este prezent în spațiul public cu analize și comentarii despre fostul spațiu sovietic.

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 6 aprilie 2023

Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța celebrează 33 de ani de învățământ medical constănțean

Facultatea de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 7-8 aprilie a. c, Zilele Facultății de Medicină Constanța 2023, cu prilejul aniversării a 33 de ani de învățământ medical tomitan.

Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc vineri, 7 aprilie a.c., la ora 11.00, în Sala A2 din campusul universitar, Corp B.

„Pe parcursul celor două zile, studenți, doctoranzi și rezidenți, alături de cadre didactice ale Facultății de Medicină, vor susține lucrări științifice și vor prezenta postere pe subiecte de actualitate din domeniul medical. Noutatea ediției din acest an a Zilelor Medicale Dobrogene este reprezentată de organizarea, în premieră, a unei sesiuni a Școlii Doctorale de Medicină”, precizează prof. univ. dr. Doina Tofolean, decanul facultății.

În cadrul manifestărilor, conf. univ. dr. Sorin Costreie, prorector al Universității din București, va susține o prelegere despre nevoia de gândire critică și comunicare în medicina clinică.

Totodată,Asociația Studenților Mediciniști și Tinerilor Medici din Constanța (ASMTMC) va organiza un târg de proiecte, unde fiecare departament al asociației își va prezenta proiectele în desfășurare: „Basic Life Support (BLS) în școli”; „Donează sânge, fii erou!”; „Zâmbește dulce!”; „Teddy Bear” și programele de  schimb de experiență internațională - „SCORA x Change” și  „SCOPE”.

Acțiunile se vor încheia sâmbătă, 8 aprilie a.c., cu un campionat de șah, organizat de Facultatea de Medicină, în colaborare cu Asociația Județeană de Șah Constanța,  pentru studenții, rezidenții, masteranzii, doctoranzii și cadrele didactice pasionate de acest sport al minții.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 3 aprilie 2023

Comunicat de presă

In memoriam prof. univ. dr. Carmen Cristescu

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) aduce un omagiu la trecerea în eternitate a prof. univ. dr. Carmen Cristescu, muzicolog și fondator al Facultății de Arte.

Absolventă a Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, domeniul Compoziție, prof. univ. dr. Carmen Cristescu a devenit Doctor în muzică, domeniul Muzicologie, la Universitatea Națională de Muzică din București.

A contribuit la întemeierea și dezvoltarea Facultății de Arte din cadrul UOC, în anul 1998 realizând dosarele de înființare a programelor de studii „Pedagogie muzicală” și „Interpretare muzicală-canto”. De asemenea, a contribuit la realizarea laboratorului de cercetare muzicologică, etnomuzicologică și compozițională, laboratorului de informatică și prelucrarea digitală a sunetului, laboratorului de multiplicare și a mini-studioului de înregistrări.

Pe parcursul carierei sale, a deținut funcții în învățământul preuniversitar, precum: șef de catedră discipline muzicale teoretice și inspector școlar - muzică, dar și în învățământul universitar, precum: șef de catedră „Muzica vocală și instrumentală” (Pedagogia muzicală), secretar științific, prodecan și decan.

Totodată, a făcut parte din organizații profesionale de profil, fiind membră a Societății Române de Educație Muzicală, membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și membră a Centrului de Cercetare și Dezvoltare Profesională „Studiile Românești în Context Internațional”. A publicat cărți și articole, precum: „Sunete-culori” (2005), „Miniaturi corale” (2005), „Solfegii” (2005), „Un alt mod de a aborda armonia tonală” (2008), „Ghid de compoziție muzicală” (2008), „Trei piese pentru pian” (2008), „Arta și educația prin artă”, „Modalități de abordare a folclorului în creația pentru pian a compozitorilor români din a doua jumătate a secolului al XIX-lea”.

Carmen Cristescu va rămâne în amintirea studenților și colegilor ca un profesor dedicat, cu o înțelepciune și un talent aparte, cu o mare pasiune și iubire pentru muzică.

Ne exprimăm pe această cale întreaga recunoștință pentru implicarea prof. univ. dr. Carmen Cristescu în dezvoltarea Facultății de Arte.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Comunitatea academică a Universităţii Ovidius din Constanţa

Constanța, 31 martie 2023

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România, E.S. Han Chunlin, la Universitatea Ovidius din Constanța  

Rectorul Universității Ovidius din Constanța (UOC), conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, s-a întâlnit vineri, 31 martie 2023, cu Excelența Sa, domnul Han Chunlin, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România.

La întrevedere au participat prof. univ. dr. Mihai Gîrțu, prorector pentru cercetare și inovare al UOC, conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere, și reprezentanții Clasei Confucius din cadul UOC: prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, director din partea echipei române, prof. univ. Wang Yanjie, director din partea echipei chineze și lect. univ. dr. Dan Opariuc.   

„Discuţiile au vizat aspecte legate de relațiile diplomatice și prietenia de 74 de ani dintre România și Republica Populară Chineză, bazată pe respect reciproc, ajutor mutual și valorile comune împărtășite de cele două state, valori pe care este clădită și universitatea noastră. Ne bucurăm că, în ultimii doi ani, numărul studenților care urmează cursurile Clasei Confucius din cadrul UOC s-a dublat față de perioada precedentă, fapt ce subliniază dorința tinerilor de a dobândi cunoștințe temeinice despre limba, cultura și civilizația chineză, de a se implica în activități educaționale care țin de schimbul cultural și de informații dintre țările noastre”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.    

Delegația ambasadei chineze, alături de reprezentanții conducerii universității și ai Clasei Confucius au vizitat centrul de simulatoare medicale și amfiteatrele Facultății de Medicină, precum și spațiile Clasei Confucius din corpul C al campusului universitar, unde Ambasadorul Han Chunlin a apreciat nivelul ridicat de cunoaștere a limbii chineze la grupa de avansați și le-a adresat cursanților felicitări și un mesaj de susținere și încurajare.

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu