Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 07 iunie 2021

 

Prima școală de vară în domeniul Blockchain la Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), Academia de Studii Economice din București (ASE București) și TalTech University din Estonia organizează, în perioada 07.06.2021 - 30.07.2021, prima școală de vară în domeniul Blockchain, în cadrul căreia vor participa peste 110 studenți ai celor trei instituții academice, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UOC.

Potrivit sursei citate, cursurile din cadrul școlii de vară se vor desfășura online și fac parte din proiectul cu finanțare Erasmus+, Blockchain for Entrepreneurs – Blockchain for Entrepreneurs – a non-traditional Industry 4.0 curriculum for Higher Education (BLOCKS), în cadrul căruia UOC deține rolul de partener.

„Scopul acestui program intensiv este de a-i pregăti pe tineri să înțeleagă tehnologia blockchainși maniera în care aceasta poate afecta industriile, permințându-le, ulterior, să utilizeze această tehnologie în viitoarele proiecte pe care și le vor dezvolta. Totodată, pe parcursul școlii de vară, studenții vor dobândi cunoștințe și abilități precum: înțelegerea conceptelor, aplicarea și integrarea acestora, dar și prezentarea și comunicarea critică a ideilor legate de tehnologia blockchain”, precizează lect. univ. dr. Gabriela Badea.

Tematica programului de pregătire cuprinde: fundamentele tehnologiei blockchain și smart contracts; exemple de bune practici în logistică, comerț internațional, finanțe internaționale, audit, procese publice, automobile și agricultură, iar cursurile sunt susținute de către reprezentanți ai celor șapte instituții partenere care implementează proiectul BLOCKS: UOC, ASE București, ZITEC - România, TelTEch University - Estonia, Mathemagenesis - Grecia, Viteco - Italia, Baltic Computer Academy - Letonia.

Mai multe detalii puteți afla accesând pagina: https://projectblocks.net/summer-schools/.

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 7 iunie 2021

 

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice implementează proiectul ROSE #PânăLaCapăt – prevenirea abandonului după primul an de studii

 

Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul proiectului ROSE „#PânăLaCapăt”, o întâlnire a studenților de la specializările Istorie, Științe Politice și Relații Internaționale și Studii Europene cu unul dintre cei mai cunoscuți ghizi de turism din capitală, Alina Brașoveanu,informează conf. univ. dr.Emanuel Plopeanu, decanul FISP.

Potrivit sursei citate, aceasta a fost ultima activitate desfășurată în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul proiectului ROSE, ale cărui principale obiective sunt reducerea abandonului școlar în rândul studenților FISP  și oferirea unor perspective tangibile de carieră.

« Fondator al proiectului „When in Bucharest”, invitatul nostru a ținut o prelegere foarte interesantă despre beneficiile și provocările activității sale profesionale. A urmat o sesiune consistentă și dinamică de întrebări, comentarii și răspunsuri », a declarat conf. univ. dr.Emanuel Plopeanu.

Întâlnirea a reprezentat cel de-al treilea episod din ciclul „Întâlniri pentru carieră”, deschis de prezentările susținute de Daniel Costache Bolocan, managerul Muzeului Județean Buzău, în data de 21 mai și Aurel Stănică, cercetător științific II la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, în data de 28 mai, ambii absolvenți ai Facultății de Istorie Și Științe Politice.

Daniel Costache Bolocan a invocat perspectiva foarte apropiată a unui deficit de muzeografi care să ocupe posturile din schema de personal a multor muzee din țară și i-a îndemnat pe studenții FISP să ia în calcul o asemenea oportunitate de carieră. Nu în ultimul rând, aceștia a fost foarte interesați de condițiile, conținutul  și etapele unui concurs pentru un post de muzeograf / cercetător.   

În același timp, Aurel Stănică le-a vorbit studenților despre cele mai importante șantiere arheologice realizate sub coordonarea Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”. A subliniat de asemenea că, în domeniul în care lucrează, este în continuare nevoie de absolvenți ai specializării Istorie, pe măsură ce proiectele mari de infrastructură au nevoie de lucrări de arheologie preventivă.

Universitatea Ovidius din Constanța implementează, începând cu anul universitar 2019 - 2020, proiectul ROSE cu titlul „Centru de Învățare SAPIENTIA – OVIDIUS”, acord de grant nr. 106/SGU/CI/II din 18.12.2018. Proiectul se adresează studenților din anul I, în special celor care prezintă risc de abandon școlar, și este finanțat de Banca Mondială, cu sediul central în Washington D.C. - SUA, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE) din cadrul Ministerului Educației (ME). Activitățile principale ale proiectului sunt de consiliere și de tutorat.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

 

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 31 mai 2021

 

Universitatea Ovidius din Constanța lansează proiectul PERFORM DIDACT

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) lansează proiectul CNFIS-FDI-2021-0540 – Performanță și calitate academică în UOC. Crearea și dezvoltarea Platformei electronice pentru evaluarea periodică a performanțelor profesionale individuale ale cadrelor didactice – PERFORM DIDACT, informează directorul proiectului, lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu.

Potrivit sursei citate, platforma electronică va fi structurată multimodular, pe trei componente: autoevaluare, evaluare colegială și evaluare realizată de către directorul de departament sau decan.

„Printre obiectivele specifice ale proiectului se numără instruirea cadrelor didactice în vederea utilizării platformei destinate evaluării, precum și dezvoltarea unor mecanisme privind îmbunătățirea continuă a calității activității academice și respectarea deontologiei și eticii academice, prin implementarea unor mecanisme de evaluare online, asigurarea vizibilității rezultatelor obținute în activitățile didactice și de cercetare și dezvoltarea unor practici și mecanisme pentru prevenirea riscurilor de suspiciuni de conduită academică și științifică necorespunzătoare”, a precizat lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu.

Proiectul CNFIS-FDI-2021-0540 – Performanță și calitate academică în UOC. Crearea și dezvoltarea Platformei electronice pentru evaluarea periodică a performanțelor profesionale individuale ale cadrelor didactice – PERFORM DIDACT a primit o finanțare în valoare de 344.000 lei din bugetul Ministerului Educației, fiind unul dintre cele șase proiecte ale UOC finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituțională - FDI 2021.

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

 

 

Lansarea Programului Fulbright Visiting Scholar Award

 

Comisia Fulbright Româno-Americană a lansat Programul Fulbright Visiting Scholar Award, prin care se oferă burse, în anul academic 2022-2023, cadrelor didactice și cercetătorilor din universități, centre și institute de cercetare, care intenționează să predea sau să realizeze studii și cercetări în mediul academic american. Data limită de înscriere pentru acest program este 21 octombrie 2021. Candidații sunt invitați să aplice pentru stagii de cercetare, de predare sau cu proiecte combinate (cercetare și predare), în orice domeniu, cu excepția medicinei clinice sau psihologiei clinice.

Mai multe informații despre programul Fulbright Visiting Scholar Award sunt disponibile aici: https://fulbright.ro/.../2022-2023-visiting-scholar-program/.

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 31 mai 2021

 

Workshop-ul „Oportunități de dezvoltare a carierei profesionale în IT” desfășurat la Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat vineri, 28.05.2021, în mediul online,  workshop-ul „Oportunități de dezvoltare a carierei profesionale în IT”, informează lect. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan.

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului au participat, în calitate de invitați speciali, reprezentanți ai DIGI România (RCS & RDS), care au prezentat profilul activității companiei și oportunitățile de dezvoltare a unei cariere în cadrul acesteia.

Totodată, în cadrul aceluiași workshop, Fundația EOS România a prezentat programul practicii studențești dedicată studenților din anul I, activitate ce se va desfășura în perioada 28.06.2021 – 11.07.2021. În acest context, FMI continuă colaborarea cu EOS România în organizarea stagiilor de practică pentru al doilea an consecutiv.

„Acest eveniment încheie seria manifestărilor organizate în această perioadă în cadrul FMI, manifestări dedicate dialogului şi colaborării dintre mediul academic și cel socio-economic. Precizăm că la finalul lunii aprilie, reprezentanți ai IBM România au fost prezenți în facultate într-un workshop similar, în care s-au prezentat aspecte ce țin de organizarea activităţii IBM România, un demo pentru Artificial Intelligence, precum și detalii referitoare la IBM Internship program”, precizează Gabriela Badea.

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

Info UOC - Meniu