Navigatie                     

Info UOC

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 17 martie 2021

 

Workshop dedicat unui stil de viață sănătos, prin mișcare, la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Ovidius

 

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța (ISJ) și Decathlon, organizează miercuri, 17 martie 2021, workshop-ul „Sănătate prin mișcare, viață prin sport”.

Potrivit decanului FEFS, prof. univ. dr. Ionel Melenco, la evenimentul găzduit pe platforma online a UOC, au confirmat prezența peste 100 de participanți, cadre didactice, antrenori, sportivi, elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi.

„Acest eveniment deschide seria acțiunilor care fac parte din protocolul de colaborare încheiat anul acesta de FEFS cu ISJ Constanța și Decathlon, având drept obiectiv principal promovarea sportului în rândul tinerilor din județul nostru, acordul urmărind implicarea elevilor, studenților și sportivilor în activități de formare și învățare privind un stil de viață sănătos”, a precizat prof. univ. dr. Ionel Melenco.

În programul workshop-ului sunt incluse prezentări ce abordează teme de actualitate, precum: analiza cadrului specific de comunicare în domeniul științei sportului și educației fizice, prezentarea de idei - cadru de implementare a modalităților de predare în sistem online, combaterea obezității la elevi și identificarea metodelor de remediere a situațiilor legate de apariția virusului SARS-COV-2.

Prezentările sunt susținute de către: prof. univ. dr. Carmen Ene-Voiculescu, prof. univ. dr. Cecilia Gevat, conf. univ. dr. Răducu Popescu, conf. univ. dr. Dragoș Teodor, de la FEFS, și cadre didactice de specialitate din învățământul preuniversitar - insp. șc. gen. adj. prof. Anca Iuliana Dragomir și prof. dr. Elvira Nica.

Evenimentul online începe de la ora 15.00, iar participarea se poate realiza accesând link-ul https://ovidius.webex.com/meet/popa.cristian

 

BIROUL DE PRESĂ

 

 

 

 
Biroul pentru Programul Erasmus Plus (BEP) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, în perioada 15-19 martie 2021, o nouă ediție a evenimentului Erasmus Open Doors.
 
În următoarele rânduri veți putea identifica activitățile prevăzute a fi organizate în intervalul menționat:
 
1. Lansarea campaniei ”Green Erasmus”:
Această inițiativă este o continuare a manifestării ”Erasmus Without Paper”, pe care am desfășurat-o anul trecut.
În acest sens, persoanele care sunt interesate să recicleze diferite cantități de hârtie o pot face cu sprijinul nostru. Până la sfârșitul acestui an universitar, materialele se pot depune la sediul BEP (str. Ion Vodă nr. 58, sala PC 10), urmând ca mai apoi să fie distribuite către un centru de colectare.
Cu ce vine nou această acțiune? Pe lângă hârtie, dorim să colectăm și capace de plastic, pe care vom intenționa să le distribuim către comunitatea „Capace cu suflet”, urmând a fi revalorificate, în scopul susținerii diverselor cauze umanitare.
Participanții vor primi câte o diplomă de apreciere din partea BEP, în format digital.
Mai multe detalii despre conceptul ”Green Erasmus” puteți citi aici: https://www.esu-online.org/?project=green-erasmus
 
2. Distribuirea materialelor realizate de către studenții UOC, în cadrul proiectului „Jurnal de mobilitate”, pe paginile de Facebook și de Instagram ale BEP.
 
3. Distribuirea unor materiale informative, realizate de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, pe rețelele de socializare ale BEP.
 
#EOD2021 #UOC #ErasmusPlus
 
Contact: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 11 martie 2021

 

Comunicat de presă

Facultatea de Matematică Informatică organizează ședințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat

 

 Facultatea de Matematică și Informatică (FMI) din Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 20.03.2021 - 05.06.2021, o nouă sesiune de ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat 2021. Participarea la lecțiile de Matematică și Informatică este gratuită, acestea fiind susținute online, pe platforma Cisco Webex, în  fiecare sâmbătă, între orele 10.00-12.00.

„Este al doilea an consecutiv în care Facultatea de Matematică Informatică organizează sesiune de pregătire pentru examenul de Bacalaureat în format online, având deja o tradiție de peste 20 de ani de întâlniri în format clasic. Ediția de anul trecut s-a bucurat de mare succes și în urma acesteia, Universitatea Ovidius a câștigat mulți studenți foarte buni, care, la acel  moment, nu aveau în vedere să aleagă o universitate din țară, fiind deciși să meargă la studii în afară. Aceste întâlniri le oferă elevilor avantajul de a interacționa în mod direct cu cadrele univeristare și de a înțelege valoarea pe care o au informațiile predate. Aceste lecții model se află la îmbinarea dintre noțiunile predate la liceu și cele de la nivel de studii universitare și au rolul de a facilita trecerea și de a le arăta elevilor că parcursul educațional este unul natural, facil. Ne dorim ca la aceste întâlniri să poată participa, alături de cadrul didactic, și studenți și absolvenți de succes”, a precizat lect. univ. dr. Alexandru Bobe, prorector pentru digitalizare, studenți și alumni al UOC.

Elevii interesați să participe la aceste webinarii se pot înscrie utilizând următorul formular: http://bit.ly/FormularBAC2021. De asemenea, cei interesați să afle detalii suplimentare despre ședințele de pregătire pot accesa https://fmi.univ-ovidius.ro/planificare-lectii-bacalaureat-fmi-2021/.

La finalizarea programului de pregătire, elevii vor primi diplome de participare, acordate de FMI.

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 16 martie 2021

 

Comunicat de presă

 

Participare record și premii consistente pentru liceeni la Sesiunea de comunicări științifice „Noi și Economia”, organizată de Facultatea de Știinţe Economice

 

Facultatea de Știinţe Economice (FSE) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat, recent, cea de-a IX-a ediţie a Sesiunii de comunicări științifice pentru elevi – „Noi și Economia”.

Potrivit lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu, prodecan al FSE, actuala ediție a sesiunii de comunicări științifice a fost organizată pe două secțiuni, sub forma unui concurs de eseuri, respectiv de planuri de afaceri, comisiile de jurizare fiind alcătuite din câte trei cadre didactice titulare de la FSE și un reprezentant al sponsorilor concursului (Banca Comercială Română și Kaufland România).

„Competiția a reprezentat un nou prilej pentru liceenii participanți să se remarce prin atenția pe care o acordă unor subiecte de actualitate din domeniul economic și preocuparea pentru activitatea de cercetare științifică în documentarea temelor abordate. La ediția de anul acesta s-au înscris 98 de elevi coordonați de către 21 cadre didactice, de la 11 licee din județul Constanța și cele limitrofe”, a precizat Gabriela Gheorghiu, prodecan al FSE pentru strategia de internaționalizare, parteneriat cu mediul socio-economic și relația cu studenții și absolvenții.

Conform regulamentului, cele mai documentate eseuri și cele mai viabile planuri de afaceri au fost recompensate cu reduceri la taxa de școlarizare aferentă primului an de studii universitare de licență pentru viitorii studenți ai Facultății de Științe Economice (100% reducere – Premiul I, 50% reducere – Premiul II, 30% reducere – Premiul III și 15% reducere – Mențiune) și cu vouchere valorice oferite de Kaufland România, în valoare de 250 lei pentru fiecare din cele trei premii, inclusiv o mențiune. Astfel, în urma jurizării, 12 participanți au fost recompensați cu premii, după cum urmează:

Secțiunea I – Eseuri din ariile tematice: Antreprenoriat; Marketing în afaceri; Turismul – provocări și perspective – Banii și Economia:

  • Gavrilă Diana Maria și Ene Denisa Maria de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța – Premiul I;
  • Bobeș Miruna și Manea Andrei Iulian de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța - Premiul II;
  • Lupescu Melisa de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța - Premiul III;
  • Penu Angelica Miriyam de la Liceul Tehnologic „Carsium” din Hârșova – Mențiune.

Secțiunea II – Planuri de afaceri:

  • Eftimie Miruna Teodora și Borșaru Gabriela Bianca de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța – Premiul I;
  • Ivanciu Andreea Georgiana de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța - Premiul II;
  • Hagi Nicolas și Capbun Andreea Roxana de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța – Premiul III;
  • Duduman Marian Valentin de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești – Mențiune.

 

Biroul de Presă al Universității Ovidius din Constanța

 

 

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 9 martie 2021

 

 

Comunicat de presă

Facultatea de Arte organizează primele acțiuni din cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului „Primăvara artelor”

 

Facultatea de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 1 martie – 30 aprilie 2021, prin Centrul de Cercetare știinţifică și Creaţie artistică„Euxin”, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Primăvara artelor”.

 

Primul eveniment programat este workshopul intitulat „Redescoperimmuzeul”, care se va desfășura miercuri, 10 martie 2021, de la ora 13.00, la Muzeul de Artă Constanţa.

 

La activitate vor participa masteranzi din anul I ai specializării EducațiaVizualăprinStudiulPeisajuluișiFigurii, din cadrul Facultății de Arte. Grupul de lucru va fi coordonat de lect. univ. dr. Lelia Rus-Pîrvan, lect. univ. dr. Alexandru Șerbănescu și conf. univ. dr. Sînziana Romanescu.

 

„Scopul acțiunii este de a valorifica fenomenul reproducerii după mari maeștri, utilizat cu scop didactic de-a lungul vremii și care s-a perpetuat în marile muzee ale lumii. Această practică este o tradiție veche, devenită recurentă în epoca modernă, prin care artiștii în formare analizează marile capodopere artistice, replicând compoziții, tehnici și experimentându-le într-un mod personal. Pe de o parte, această practică reprezintă un exercițiu necesar în ceea ce privește deprinderea meșteșugului artistic, pe de alta, aduce o importantă contribuție la educația estetică”, a declarat decanul Facultății de Arte, prof. univ. dr.Daniela Vitcu.

 

Joi, 11 martie 2021, festivalul continuă cu workshop-ul „Modele orientale în pictura interbelică românească”, la care vor participa masteranzii anului al II-lea de la specializarea Educația Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii, coordonați de lect. univ. dr. Lelia Rus-Pîrvan, lect. univ. dr. Cristina Gelan și conf. univ. dr. Sînziana Romanescu.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00, la Muzeul de Artă din Constanţa.

Scopul întâlnirii este acela de a le oferi participanților posibilitatea să studieze după mari artiști români interbelici, precum: Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Gheorghe Pătrașcu, ce au valorificat în operele lor motive orientale.  

 

Muzeul de Artă Constanța deține o valoroasă colecție în acest sens, oferindu-le participanților oportunitatea de a reflecta asupra multiculturalității spațiului dobrogean, ce reprezintă o sursă inepuizabilă de inspirație artistică.

 

Acțiunea se desfășoară în colaborare cu Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, înființat prin implementarea proiectului „Centrul pentru Educație Interculturală (C.P.E.I.C.)”, de Muzeul de Artă Constanța, în parteneriat cu Centrul Naval Național pentru Studii și Inițiativă în Educație, Sport și Tradiții din Constanța și International Organization for Democracy and Human Rights din Norvegia, în perioada  mai 2015 – aprilie 2016.

 

Proiectul a fost finanțat prin granturi SEE, în cadrul Programului „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european”.

 

 

 

Info UOC - Meniu