Navigatie                     

Stimați colegi,

 

Avem plăcerea să vă aducem la cunoștință faptul căUniversitatea “Ovidius” din Constanța - Facultatea de Medicinăprin Școala sa de studii postuniversitare și de formare profesională continuă (SSP-FPC) organizează prima serie a programului de pregătire în „Medicina de călătorie(Prevenirea patologiilor asociate călătoriilor internaționale)”.

Universitatea “Ovidius” din Constanța, prin Facultatea de Medicină, este acreditată de Ministerul Sănătății pentru a organiza acest program de instruire, la nivelul României fiind 2 centre acreditate.

 Acest program vizează pregătirea celor interesați în vederea participării la examenul organizat de Ministerul Sănătății pentru obținerea atestatului în Medicina de călătorie, fiind obligatorie absolvirea unui astfel de program de pregătire pentru înscrierea la examenul național de obținere a atestatului. Acest atestat de studii complementare conferă posesorului său dreptul de a acorda consultații în domeniul medicinei de călătorie.

 Programul de instruire este adresat medicilor specialiști și primari cu următoarele specialități:

  1. Boli infecțioase

  2. Medicina de familie

  3. Alergologie si imunologie clinica

  4. Anestezie si terapie intensiva

  5. Cardiologie

  6. Dermatovenerologie

  7. Diabet zaharat, nutriție si boli metabolice

  8. Endocrinologie

  9. Expertiza capacitații de munca

 

  1. Gastroenterologie

  2. Geriatrie si Gerontologie

  3. Hematologie

  4. Medicina de urgenta

  5. Medicina interna

  6. Medicina muncii

  7. Medicina sportiva

  8. Nefrologie

  9. Neurologie

 

  1. Neurologie pediatrica

  2. Pediatrie

  3. Pneumologie

  4. Recuperare, medicina fizica si balneologie

  5. Reumatologie

  6. Obstetrica si ginecologie

  7. Oftalmologie

  8. Ortopedie si traumatologie

  9. Otorinolaringologie

 Programul de instruire totalizează un număr de 80 de ore de formare, după cum urmează: 60 de ore de curs și 20 de ore de activitate practică. Desfășurarea orelor de formare este programată pe o durată totală de 4 săptămâni. Fiecare din cele 4 săptămâni de formare conține câte 20 ore de instruire (15 ore de curs/săptămână si respectiv 5 ore de activitate practică/săptămână), in medie 4 ore/zi de formare. Activitățile de curs se vor desfășura in sistem on-line.

 Seria de curs ce se va organiza în anul 2020 în Constanța (locația de desfășurare va fi nominalizată ulterior) are următorul program de desfășurare:

Săptămâna 1: 26 -30.10.2020,

Săptămâna 2: 09 -13.11.2020

Săptămâna 3: 23 -27.11.2020

Săptămâna 4: 07-11.12.2020

Taxa de participarela programul de instruire este de 1400 lei/persoanăși se poate plăti in 2 tranșe: prima tranșă (700 lei) până la data de 19.10.2020, a doua tranșă (700 lei) până la data de 13.11.2020.

Perioada de înscriere: pana la data de 19.10.2020. Formularele de înscriere și alte informații privind înscriereale puteți obține de laSecretariatul SSP-FPC din cadrul Universității „Ovidius” din Constanta, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Înscrierea se face pe email, trimițând documentele necesare înscrierii. Atenție, numărul de locuri este limitat!

 Pentrudocumentele necesare înscrierii:consultați documentul „Cererea de înscriere” (Formular: CIC-1)

 Pentru informații privind plata taxelor: consultați documentul ”Instrucțiuni plata taxa participare” (Formular: TX-1)

 Pentru detalii privind tematica cursurilor:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

 

Coordonator activități program de instruire,

Conf.univ.dr. Irina Magdalena DUMITRU

 

Info UOC - Meniu