Navigatie                     

  • DSC_5897_edited
  • DSC_5899
  • DSC_5903
  • DSC_5911
  • DSC_5919
  • DSC_5920
  • DSC_5927
  • DSC_5929
  • DSC_5933
  • DSC_5935
  • DSC_5941
  • DSC_5946
  • DSC_5951
  • DSC_6017
  • DSC_6044
  • DSC_6115
  • DSC_6120
  • DSC_6131
  • DSC_6145_edited
  • DSC_6151
  • Galerie Sulmona

Delegaţia oraşului Sulmona, la UOC

Sâmbătă, 4 martie, rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa (UOC), prof. univ. dr. Sorin Rugină, a primit delegaţia oraşului Sulmona din Italia, condusă de primarul Annamaria Casini. La întâlnire au participat reprezentantul comunităţii oamenilor de afaceri din Sulmona, Katia Di Marzio, directorul Liceului Clasic „Ovidio” din Sulmona, Caterina Fantauzzi, profesorul şi arhitectul Raffaele Giannantonio, primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, directorul Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanţa, Elena Crăcea, şi profesori din cadrul UOC. Delegaţia se află în România cu ocazia semnării unui acord de înfrăţire între oraşele Ovidiu şi Sulmona, la invitația Primăriei orașului Ovidiu.

Întâlnirea a fost una constructivă,  într-un cadru relaxant, şi a stat sub semnul „Anului Ovidius”, în care se omagiază 2060 de ani de la naştere şi 2000 de ani de la moartea poetului Publius Ovidius Naso. Atât conducerea UOC, cât şi delegaţia italiană au accentuat necesitatea de a întări şi fructifica legătura dintre cele două puncte simbolice ale vieţii lui Ovidiu de pe harta lumii, Constanţa şi Sulmona, şi de a realiza o serie de colaborări culturale şi ştiinţifice viitoare. Totodată, primarul italian a lansat o invitaţie Universităţii „Ovidius” din Constanţa de a participa la manifestările dedicate lui Ovidiu,  la Sulmona, care se vor desfăşura în luna aprilie a acestui an.

După discuţii, delegaţia a vizitat sediul central şi campusul universitar, ale singurei instituţii de învăţământ superior din lume care poartă pe frontispiciu numele poetului iubirii şi al exilului. Italienii au fost impresionaţi de modul în care este integrat simbolul lui Ovidiu în viaţa comunităţii universitare de la UOC.