Navigatie                     

        Sâmbătă, 8 septembrie 2018, în Senatului a UOC, a avut loc concursul de eseuri dedicat Centenarului României Mari, intitulat Tinerii României la Centenarul Marii Uniri, în cadrul proiectului național cu același titlu, în care partenerul principal este Universitatea „Ovidius” din Constanța. Lucrările au fost deschise de Domnul Rector, prof. univ. dr. Sorin Rugină și moderate de conf. univ. dr. Florentina Nicolae  și asist. univ. dr. Costel Coroban, de la Facultatea de Litere a UOC.

        S-au prezentat la concurs studenți din Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „1 Decembrie 1918”, din Alba Iulia, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Universitatea  „Stefan cel Mare” din Suceava. 

          Premiul I a fost câștigat de Elena Gheorghiu de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Studentul Petruț Iacob, de la UOC, Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, a obținut o mențiune.

          Lucrările susținute în concurs precum și alte contribuții ale studenților și elevilor vor fi publicate într-un volum special, dedicat Centenarului.

           Proiectul „Tinerii României la Centenarul Marii Uniri” are ca obiectiv crearea unui cadru de întâlnire al studenților din diferite centre universitare, promovarea valorilor și culturii naționale și a învățământului academic. Proiectul este inițiat de Universitatea „Ovidius” din Constanța și Radio România Constanța, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București și Direcția Generală Anticorupție.

  • DSC_4139_edited
  • DSC_4147_edited
  • DSC_4155_edited
  • DSC_4162_edited
  • DSC_4164
  • DSC_4167_edited
  • DSC_4171
  • DSC_4173_edited
  • DSC_4182_edited
  • DSC_4201_edited
  • DSC_4209_edited
  • DSC_4210_edited
  • DSC_4215_edited
  • DSC_4232_edited
  • DSC_4234_edited
  • DSC_4292_edited
  • DSC_4294_edited
  • DSC_4298_edited
  • DSC_4305_edited
  • DSC_4360_edited
  • DSC_4433_edited
  • DSC_4497_edited
  • DSC_4508_edited
  • DSC_4517_edited
  • DSC_4522_edited
  • DSC_4522_edited2
  • DSC_4525_edited
  • DSC_4531_edited
  • DSC_4538_edited
  • DSC_4544_edited
  • DSC_4549_edited
  • Premiul I

Info UOC - Meniu