BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 7 mai 2021
Universitatea Ovidius din Constanța construiește un centru nou de simulare în medicină
Construcţia noului centru de simulare în medicină cu suprafaţa de 4284.80 mp, al Universității Ovidius din Constanţa (UOC) edificat prin supraetajarea clădirii facultăţilor de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Ştiinţe ale Naturii și Științe Agricole, va fi finalizată până la sfârșitul verii și urmează organizarea licitațiilor pentru dotări și echipamente, a anunţat rectorul instituţiei de învăţământ superior, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Potrivit sursei citate, noua investiţie, în valoare de 20.660.511 de lei cu TVA, este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10: „Îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale”, Prioritate de investiţii 10.1: „Investiţiile în educaţie, şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare”.
Lucrările de investiții sunt realizate în cadrul proiectului cu titlul „Modificarea, extinderea şi echiparea infrastructurii educaţionale (corp B) - C6 din planul cadastral al UOC” și vizează creșterea calității ofertei educaţionale în domenii medicale (Facultatea de Medicină, Facultatea de Medicină Dentară, Facultatea de Farmacie).
„Cu această investiţie vom crește nivelul de calitate şi funcţionalitate al bazei didactice, iar noile spaţii educaţionale, și ne referim aici la 18 săli de curs, dintre care două amfiteatre, și 16 săli de simulare, unde pot studia simultan minimum 500 de studenți, vor permite facultăţilor din domeniul medical să îşi consolideze oferta educaţională”, a declarat conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, rectorul UOC.
Conform proiectului, construcția este realizată prin supraetajare, cu modernizarea spaţiului deja existent la mansardă, și include realizarea a patru corpuri noi de scări şi lifturi, ce vor prelua sistemul constructiv, conectând astfel toate etajele intermediare și anveloparea parțială a fațadei clădirii.
„Suprafaţa construită, de 4284.80 mp, va permite funcţionarea unei zone educaţionale şi a alteia administrative, cu birouri, vestiare, grupuri sanitare, recepţie, spaţii de depozitare, camere pentru echipamente etc, iar nivelul nou construit va fi compartimentat şi echipat pentru funcţionarea centrului de simulare în medicină care să le ofere studenților și doctoranzilor din domeniul medical condiţii pentru o pregătire profesională superioară şi relevantă în contextul pieţei muncii. Astfel, simulatoarele şi manechinele de fidelitate ridicată, cu tehnologie Haptic avansată, le vor oferi acestora posibilitatea de a se pregăti în condiţii extrem de apropiate de cele din viaţa reală”, a subliniat rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu.
Centrul de simulare în medicină este proiectat să funcționeze cu două amfiteatre cu capacitate de câte 200 de locuri fiecare și 16 săli de simulare (medicină dentară; O.S.C.E. - Objective Structure Clinical Examination; tehnici chirurgicale de bază și farmacie; nursing; obstetrică-ginecologie și neonatologie; scenarii A.T.I. adulţi și pediatrie; asistență de urgenţă; acordare prim ajutor; disecţie și laborator anatomie şi radiologie; tehnici chirurgicale avansate; cardiologie și ecograf; o cameră de debriefing; trei camere de control).
Proiectul a avut în vedere flexibilitatea, modularitatea și conectivitatea spațiilor nou create prin reţele IT și presupune posibilitatea înregistrării, stocării şi transmiterii înregistrărilor video ale sesiunilor de pregătire ce se desfăşoară în cadrul centrului, astfel încât să se obțină maximă eficiență în utilizare, de către mai multe specialităţi complementare.
Din valoarea totală a proiectului, de 20.660.511,05 lei cu TVA, valoarea sumei nerambursabile este de 20.206.445,72 lei cu TVA, iar contribuția proprie a beneficiarului este de 454.065,33 lei cu TVA.
În perioada următoare, Universitatea Ovidius din Constanța va organiza licitația pentru atribuirea contractului de furnizare a simulatoarelor medicale pentru procesul didactic și de cercetare, valoarea estimată totală a dotărilor cu echipamente de simulare medicală pentru învățare fiind de 8,409,130.72 lei cu TVA.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța