BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 11 mai 2021
Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității Ovidius din Constanța participă la Simpozionul Regional ,,Perspective și experiențe în educația incluzivă”
Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE) a Universității Ovidius din Constanța (UOC), Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), în parteneriat cu Casa Corpului Didactic (CCD) Constanța, organizează vineri, 14 mai, a IV-a ediție a Simpozionului Regional ,,Perspective și experiențe în educația incluzivă”, informează lect. univ. dr. Claudia Sălceanu.
Potrivit sursei citate, evenimentul se va desfășura în cadrul a trei secțiuni: Metode interactive în educaţia incluzivă; Educaţia incluzivă aplicată – exemple de bune practici și Eu în școala incluzivă – concurs de lucrări artistice tematice.
Fiecare secțiune va cuprinde sesiuni de comunicări științifice cu prezentare de lucrări și studii de specialitate dar și webinare susținute de specialiști în domeniu, precum: lect. univ. dr. Damian Totolan, prof. logoped dr. Ecaterina Totolan, prof. univ. dr. Traian Vrăsmaș, prof. psihopedagog Georgiana Soare, prof. psihopedagog Adina Sandu, prof. consilier școlar dr. Tatiana Barbaroș și psiholog psihoterapeut Cristinel Bălan.
Activitățile acestui simpozion se adresează cadrelor didactice din învățământul de masă și special, preșcolar, primar, gimnazial și liceal, dar și studenților și masteranzilor din domeniile de specialitate.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța