BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 24 mai 2021
Manifestări ştiinţifice internaţionale organizate de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii Ovidius din Constanţa
Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC), a organizat în perioada 20-21 mai 2021, cea de a XXI-a ediție a Conferinței Științifice Internaționale „Perspectives in Physical Education and Sport” și a IV-a Conferință Științifică Internațională Studențească „Specialiștii viitorului în educație fizică, sport și kinetoterapie vizează excelența”, informează decanul FEFS, prof.univ.dr. Ionel Melenco.
Potrivit sursei citate, manifestările s-au dovedit a fi un real succes în domeniul Științei Sportului și Educației Fizice, prin contibuţia unor reputaţi specialiști români şi străini, din Europa, America şi Asia, care au prezentat peste 155 articole, dar şi 47 de lucrări ale studenților, evenimentul înregistrând peste 330 de participanți din mediul online.
În deschiderea conferinței, rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, a transmis un mesaj de bun venit participanţilor subliniind faptul că în contextul schimbărilor socio-economice, identificarea soluțiilor viabile în realizarea activității de cercetare științifică, din educație și știință se poate concretiza prin inițierea unor asemenea manisfestări care aduc în prim plan modalități de restartare și permanentizare de practicare plăcută a exercițiului fizic.
În context, Gheorghe Hagi, prezent la deschiderea lucrărilor, a reamintit chintesența activității sportive de performanță, la bază căreia stă educatorul, antrenorul și echipa conexă, această multidisciplinaritate caracterizând viitorul activității sportive.
În mediul online au fost transmise mesaje de bun venit din partea Simonei Halep și a lui Horia Tecău, iar medaliatul olimpic Răzvan Florea a rememorat câteva din amintirile plăcute din anii studenției.
Au fost oferite plachete și diplome de excelență pentru contribuția adusă la dezvoltarea domeniului nostru în țară și străinătate.
Conferința Științifică Internațională „Perspectives in Physical Education and Sport” s-a desfășurat sub auspiciile parteneriatului încheiat între Facultatea de Educație Fizică și Sport a UOC cu Facultatea de Științe, Educație Fizică și Informatică a Universităţii din Pitești şi Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății de la Universitatea Vasile Alecsandri, din Bacău, fiind prima participare în cadrul consorțiului de cercetare științifică.
La evenimentul științific au fost prezenți Ene Voiculescu Virgil reprezentant al Academiei Navale Mircea cel Bătrân, directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Mariana Solomon, inspector de specialitate Gabriel Georgescu, Elena Frâncu, Ilie Floroiu, Alex Nedelcu și Vicențiu Grosu, manageri ai Decathlon Constanţa şi Elena Roxana Țucmeanu, manager al Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, care au oferit premii şi materiale promoționale studenților evidențiați.
„Pe parcursul evenimentelor s-au desprins idei relevante subliniate de prof. univ. dr. Silvia Teodorescu, conducătorul școlii doctorale de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, care a reiterat coerența demersului metodologic al schimbării determinat de ultima perioadă de timp care duce la diferențe semnificative ce pot caracteriza o nouă „eră” în activitatea de educație fizică și sport, în timp ce prof. Amr Hamza din Egipt a militat pentru folosirea unor exerciții care să readucă tradiția diverselor zone de pe glob în prim planul digitalizării ample bazate pe alăturarea folosirii mișcării teoretizate corelată cu cea fizică”, a subliniat Ionel Melenco.
De asemenea, o mare audienţă au înregistrat prezentările în plen ale unor cercetători de renume, precum: prof. univ. dr. Magni Mohr de la Faculty of Health Sciences, University of Southern, Odense, Denmark, University Faroe Islands, Faculty of Health, Torshavn, Faroe Islands), prof. univ. dr. Urs Granacher-Training and Movement Sciences, University of Potsdam, Germany şi prof. univ. dr. Adrian Aron-Department of Doctoral Studies in Medical Recovery, Radford University, USA. Aceste aserțiuni au fost urmărite cu un interes deosebit, suscitând idei generoase ce au fost dezbătute îndelung propunându-se continuarea acestora și la workshopul din data de 27 mai 2021 cu tema „Modalități de predare în lecția de educație fizică și antrenament sportiv în situații speciale”.
Parteneri ai evenimentului: Decathlon Constanța, Editura Muntenia și Restaurant Dorna Mamaia.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța