Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 17 iulie 2021

 

Universitatea Ovidius din Constanța a derulat o campanie de informare cu privire la poluarea bazinului Mării Negre

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat joi, 15 iulie 2021, o campanie de informare cu privire la deșeurile marine, în cadrul proiectului „Innovative techniques and methods for reducing the marine litter in the Black sea coastal areas - RedMarLitter BSB552”, informează coordonatorul proiectului la nivelul UOC, conf. univ. dr. Raluca Trandafir, prorector pentru fonduri structurale și relația cu mediul socio-economic al instituției.

Potrivit sursei citate, evenimentul, intitulat Information Day, a fost realizat în parteneriat cu Decathlon Constanțași s-a desfășurat pe plaja Marttinez din Mamaia. Campania s-a bucurat de un interes deosebit din partea celor peste 75 de  participanți - turiști, elevi și cadre didactice din învățământul preuniversitar, studenți, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și organizațiilor publice și private.

„Scopul campaniei a fost acela de a contribui la conștientizarea problemei pe care o reprezintă deșeurile marine din bazinul Mării Negre. Astfel, colegii mei, cercetători în cadrul proiectului, au evaluat interesul participanților pentru tema proiectului și le-au oferit acestora informații detaliate despre cele mai răspândite opt tipuri de deșeuri întâlnite pe plaja și în zonele costiere ale Mării Negre”, a precizat conf. univ. dr. Raluca Trandafir.

            Unul dintre principalele aspecte abordate în cadrul evenimentului a fost prezentarea efectelor pe care le produc, în timp, principalele tipuri de deșeuri asupra mediului, atât în zona costieră, cât și în mediul marin.

„Din păcate, sunt anumite materiale care pot să aibă perioade foarte mari de degradare – sticla, care poate rezista până la 4.000 de ani, aluminiul, și nu în ultimul rând, plasticul, cel mai des întâlnit deșeu la nivel costier, care are timp de degradare de ordinul sutelor de ani”, a menționat ș.l.dr. Manuela Samargiu, coordonatorul activității științifice din cadrul proiectului.

Obiectivul principal al proiectului „Innovative techniques and methods for reducing the marine litter in the Black sea coastal areas - RedMarLitter BSB552”este analizarea gradului de contaminare cu deșeuriabazinului Mării Negre, urmărirea principalelor fluxuri poluante, analiza cantității și tipurilor de deșeuri și efectuarea curățării acestoraprin metode inovatoare.

Proiectul, cu o valoare totală de 580.335 de Euro, este implementat pe o perioadă de 30 de luni, începând cu anul 2018, în cadrulunui parteneriat format din Universitatea Ovidius din Constanța(România), Universitatea din Tbilisi(Georgia), Municipalitatea din Burgas și Fundația Via Pontica(Bulgaria),în calitate de lider al întregului proiect.

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

Info UOC - Meniu