BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 7 septembrrie 2021
Universitatea Ovidius din Constanța organizează o nouă ediţie a Conferinței Naționale „Constantin Brătescu” pentru studenții, absolvenții și profesorii de geografie
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), în colaborare cu Asociația Profesională a Geografilor din România (APGR) și Asociația Studenților Geografi Constanța (ASGC) organizează, în perioada 17-19 septembrie, Conferința Națională „Constantin Brătescu”, informează reprezentantul comitetului de organizare, șef de lucrări (ş. l.) dr. Mirela Paraschiv.
Potrivit sursei citate, conferința, aflată la cea de-a IV-a ediție, este susținută financiar prin fondurile Ministerului Educației dedicate desfășurării de activități extracurriculare în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat.
Evenimentul reunește anual la Constanţa studenți și masteranzi geografi de la universitățile din România cu programe de studii în domeniul Geografiei (București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Craiova, Târgoviște, Suceava), alături de colegii de la FSNSA, ce urmează specializările de licență Geografie și Geografia Turismului, dar și de la masterul „Geografie aplicată și evaluarea resurselor turistice”.
„În premieră, anul acesta, împreună cu studenții, masteranzii și proaspeții absolvenți, sunt așteptați să participe la conferință și profesorii de geografie din învățământul preuniversitar ce vor prezenta lucrări științifice sau aspecte didactice. Programul preliminar al manifestării științifice include o zi dedicată comunicărilor științifice şi alte două zile cu ateliere de lucru, tururi ghidate și aplicații practice de teren privind analiza geografică a zonei costiere a României”, precizează ș.l. dr. Mirela Paraschiv.
Totodată, în prima parte a evenimentului, reprezentanți ai ONG Mare Nostrum, (https://www.marenostrum.ro/), partener al conferinței, le vor prezenta participanților la conferință activitățile organizației de monitorizare a cetaceelor din Marea Neagră și de gestionare a deșeurilor marine, rezultatele obținute în cadrul diverselor proiecte derulate, dar și posibilitățile de voluntariat și de implicare profesională pe care le pot accesa tinerii absolvenți interesați de domeniul protecției mediului și conservării biodiversității.
În plus, Administrația Podișului Nord-Dobrogean (https://apnd.ro/), un alt partener al conferinței, va reliefa activitatea științifică și de gestionare a ariilor naturale protejate din Podişul Nord Dobrogean, evidențiind, în același timp, modalitățile prin care studenții și absolvenții geografi pot contribui în special prin intermediul voluntariatului la activităţile custodelui.
Organizatorii conferinței susțin participarea tinerilor și a profesorilor geografi din afara Constanței și de la universitățile din țară, cărora le oferă cazare gratuită pe toată durata evenimentului, în cadrul căminelor UOC.
Informații suplimentare privind programul Conferinței Naționale „Constantin Brătescu” sunt disponibile pe pagina web a evenimentului: http://geocncb.weebly.com/, unde, până pe data de 10 septembrie, se poate realiza și înscrierea online a participanților.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța