Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 7 octombrie 2021
Universitatea Ovidius din Constanţa parte într-un proiect european pentru combaterea dependenței de internet
Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a participat, recent, la Eskişehir, Turcia, la prima întâlnire transnaţională organizată în cadrul proiectului INTERBRIDGE - Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction, cod 2020-2-TR01-KA205-095423, în valoare de 161.455 EUR prin Programul Erasmus Plus, a declarat conf. univ. dr. Denis Ibadula, managerul proiectului din partea UOC.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii universităţii constănţene au avut oportunitatea de a cunoaşte obiectivele proiectului şi de a pune bazele următoarelor acţiuni pentru implementarea acestuia, având ca obiectiv acţiunea cumulativă în combaterea dependenţei de internet, o problemă comună pentru toate grupele de vârstă.
„Este un proiect care va avea impact atât la nivel local, cât şi la nivel naţional sau internaţional şi împreună cu celelalte organizaţii implicate ne propunem să iniţiem un dialog productiv şi să stabilim o reţea dinamică între studenţii turci, francezi, lituanieni şi români pentru facilitarea schimburilor de experiență și încurajarea implicării participative a tinerilor în domeniile de interes”, a precizat conf. univ. dr. Denis Ibadula.
O parte dintre acțiunile viitoare ce vor fi organizate pe durata proiectului vor viza aspectele tehnice, în timp ce altele vor fi evenimente de învăţare, predare şi formare, în care aceştia vor analiza şi interpreta rezultatele unor studii de teren referitoare la tema proiectului.
Proiectul INTERBRIDGE-Intercultural Collaboration Bridge to Decipher Internet Addiction, cod 2020-2-TR01-KA205-095423, este implementat în perioada 01.01.2021-31.12.2022, de către un consorţiu din care fac parte şapte organizaţii, al cărui lider esteEskişehir Umut Mucadele ve Uyum Derneği (Turcia). Ceilalţi parteneri instituţionali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), Ankara Youth Club (Turcia), NGO Veikiam.Lt (Lituania), Mardin Artuklu Universitesi (Turcia), Solution: Solidarité & Inclusion (Franţa) şi Fark Grup Eğitim Danışmanlık Turizm Araştırma Organizasyon ve Yayıncılık Ticaret Limited Şirketi (Turcia).
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța