Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 18 decembrie 2021

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța pregătește organizarea unui eveniment

sportiv de mare anvergură

 

          Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 17 decembrie 2021, ședința ultimei întâlniri transnaţionale din cadrul proiectului OPEN AIR SPORT (OPS), cod 613542-EPP-1-2019-1-BE-SPO-SSCP, finanţat cu 59.500 EUR prin Programul Erasmus Plus, informează prof. univ. dr. Alin Larion, managerul proiectului.

          Potrivit sursei citate, în cadrul reuniunii a fost stabilit calendarul organizării unor evenimente comune de alergare în 2022, în diferite țări europene, sub patronajul marelui poet Publius Ovidius Naso.  

         „Întâlnirea transnațională a debutat cu o vizită în centrul vechi unde au fost rememorate viața și operele poetului Ovidius iar în cadrul şedinţei de proiect am căzut de accord, cu partenerii noştri, ca prima ediție, desfășurată în România, a evenimentului sportiv “Ovidio Running”, să aibă loc în data de 21 mai 2022, zi simbolică pentru orașul Constanţa”, a precizat prof. univ. dr. Alin Larion.

Totodată, în cadrul reuniunii au fost am discutate viitoarele direcții de cooperare între organizațiile implicate în consorțiul proiectului, Alberto Bichi, preşedintele European Platform for Sport Innovation şi liderul proiectului OPS, susţinând dezvoltarea viitoare a activităţilor în colaborare cu municipalitatea constănțeană, care dorește să aducă un plus de sănătate prin intermediul participării active în beneficiul sportului.  

         Alături de comunitatea academică a UOC, la întâlnire au participat delegațiile organizațiilor partenere, reprezentanți ai Primăriei Municipiului Constanța, dar și ai Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

         Proiectul OPEN AIR SPORT promovează desfășurarea activităților sportive în aer liber, fără echipamente și infrastructură costisitoare, accesibile tuturor și practicabile în medii naturale. De asemenea, acesta mai vizează crearea de conexiuni între activitățile sportive, cultura locală și noile tehnologii. El este implementat în perioada ianuarie 2020 - decembrie 2021 şi realizat în cadrul unui consorţiu format din patru organizații, al cărui lider este European Platform for Sport Innovation (Belgia). Ceilalţi parteneri instituționali sunt: Universitatea Ovidius din Constanţa (România), European Culture and Sport Organization (Italia) și SPORTCAMP SA (Grecia).

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

Info UOC - Meniu