Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 27 ianuarie 2022

 

Prof. univ. dr. Mariana Așchie a primit titlul de de director onorific al CEDMOG

 

            Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) i-a conferit titlul de Director Onorific al Centrului de Cercetare Dezvoltare pentru studiul Morfologic și Genetic în patologia maligna (CEDMOG), profesorului universitar doctor Mariana Așchie, pentru implicarea remarcabilă în perfecționarea infrastucturii de cercetare dezvoltare și inovare a UOC, în cadrul unei ceremonii oficiale prezidată de conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, rectorul instituţiei academice. 

            Evenimentul, organizat atât cu prezenţă fizică cât şi cu participare online a membrilor comunităţii universitare, în Sala Senatului din noul Campus, a debutat cu un laudatio prezentat de către rector care a reliefat profilul medicului şi profesorului Mariana Așchie, deopotrivă iubită de studenţi şi apreciată de comunitatea ştiinţifică pentru munca tenace prin care a pus bazele, la Constanţa, a cea ce reprezintă în prezent CEDMOG.

            La rândul ei, preşedintele Senatului UOC, prof. univ. dr. Diane Vancea, a făcut aprecieri asupra activităţii de cercetare desfăşurată de prof. univ. dr. Mariana Așchie.

 „Rezultatele cercetărilor și ale experienței prof. univ. dr. Mariana Așchie sunt relevate, pe lângă numeroasele realizări, și de publicarea în extenso a 24 de lucrări științifice care au condus la creșterea vizibilității CEDMOG, implicit a Universității Ovidius din Constanța și, totodată, la posibilitatea realizării de noi colaborări pentru abordarea unor teme complexe și de actualitate în domeniul biomedical”, a precizat, președintele Senatului.

            Prof. univ. dr. Mariana Așchie este membru corespondent al Academiei de Științe Medicale și membru titular al acestei Academii din anul 2011, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință din România din anul 2008, secția Științe Medicale, doctor în Științe Medicale din 1995, medic primar anatomie patologică din 1991 și medic specialist medicină legală din 1985.

            De asemenea, s-a remarcat ca fondator și coordonator metodologic al Colectivului de Cercetare din cadrul Serviciului Clinic de Anatomie Patologică al Spitalului Județean de Urgenţă (SCJU) Constanța, coordonator medical în cadrul programului național Profilaxia și Diagnosticul Pre și Post Natal al Malformațiilor și al altor afecțiuni genetice și președinte al Comisiei de Etică pentru realizarea lucrărilor de cercetare, dezvoltare desfășurate în cadrul Spitalului Județean Constanța, membru în alte peste 25 de societăți organizații profesionale naționale și inernaționale.

            Mariana Așchie s-a implicat, totodată, în dezvoltarea structurii județene și naționale a anatomiei patologice, devenind membru și apoi vicepreședinte în Comisia Consultativă de Anatomie Patologică din cadrul Ministerului Sănătății, încă din 2016.

CEDMOG, este o infrastructură de Cercetare dezvoltare şi Inovare (CDI) a Universităţii Ovidius din Constanţa, centru de cercetare multidisciplinară axat pe studiul patologiei tumorale înființat în 2015 ca rezultat al unui proiect cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, nr. 627 / 11.03.2014; ID: 1844; SMIS – CSNR:  48750, în cadrul competiției POS-CCE, Axa Prioritară II, Operaţiunea 2.2.1 – 2013-1. Infrastructura şi dotarea din cadrul CEDMOG, cu echipamente ultramoderne, de ultimă generaţie ce este disponibilă și pe platforma ERRIS (https://erris.gov.ro/CEDMOG), permit abordarea unor tematici de noutate absolută, ceea ce face posibilă cercetarea la cele mai înalte standarde, în acord cu tendinţele pe plan european. În prezent, proiectul se află în faza de monitorizare post-implementare.

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

Info UOC - Meniu