Navigatie                     

 

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 8 februarie 2022

 

 

Precizări referitoare la oferta educațională propusă de Serviciul Român de Informații

 

Referitor la comunicatul de presă din data de 28 ianuarie 2022 cu privire la oferta educațională propusă de Serviciul Român de Informații, Universitatea „Ovidius” din Constanța vine în sprijinul celor interesați cu următoarele precizări:

În considerarea relațiilor de colaborare dezvoltate cu Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” pe linie educațională, universitatea noastră se bucură de a fi inclusă în premieră printre cele câteva instituții de învățământ superior din țară, în demersul cu privire la promovarea în oferta de școlarizare a unor locuri necesare pentru a acoperi nevoile de pregătire a viitoarelor cadre ale SRI în cadrul programelor de studii de licență organizate.

În acest sens, între părți se vor perfecta detaliile colaborării și pe această nouă linie, urmând ca UOC să prevadă, pentru anul universitar 2022-2023, în oferta sa educațională, și locuri pentru pregătirea viitorilor specialiști ai SRI, în baza cifrelor de școlarizare aprobate de Ministerul Educației.

 

Biroul de Presă al Universității Ovidius din Constanța

Info UOC - Meniu