BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 9 mai 2022
Sesiune de comunicări științifice pentru studenții Facultății de Drept și Științe Administrative la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 9 - 10 mai 2022, Sesiunea națională cu participare internațională de comunicări științifice a studenților, eveniment științific prilejuit de împlinirea a 30 de ani de învățământ juridic universitar ovidian, informează prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul facultății.
Conform programului, la ceremonia de deschidere a conferinței au participat prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul FDSA, conf. univ. dr. Cristian Miheș, profesor de Drept penal și Criminalistică al Facultății de Drept din cadrul Universității Oradea și prof. univ. dr. Sergiu Brânză, decanul Facultății de Drept de la Universitatea de Stat din Moldova.
„Sesiunea de comunicări științifice a studenților este un eveniment de tradiție al Facultății de Drept și Științe Administrative, care le facilitează studenților și masteranzilor noștri interacțiunea cu personalități marcante din domeniile dreptului penal, dreptului civil și din administrația publică locală. Numărul mare de lucrări înregistrate la toate cele trei secțiuni ale conferinței subliniază interesul crescut al studenților pentru activitățile de cercetare în domeniile lor de studiu. Evenimentul de astăzi marchează semnificația multiplă a zilei de 9 mai – Ziua Europei (Declarația Schumann), alături de alte evenimente de mare însemnătate istorică: victoria Aliaților din timpul celui de-al Doilea Război Mondial împotriva Germaniei Naziste și dobândirea independenței și alipirea Dobrogei la țara-mamă”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul FDSA.
La sesiunea de comunicări științifice, organizată pe trei secțiuni - Științe penale, Drept civil și execuțional civil și Administrație publică, participă 80 de studenți ai FDSA și ai Facultății de Drept din cadrul Universității de Stat din Moldova, iar lucrările prezentate în cadrul manifestării vor fi publicate în revista „Ars Aequi”, indexată în baze de date internaționale.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa