BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 11 mai 2022
Workshop de genomică la Universitatea Ovidius din Constanţa
Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole (FSNSA) din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) organizează, în perioada 11 - 13 mai 2022, un atelier de lucru cu tema „Organizarea, funcționarea și evoluția genomului la animale: tehnologii de analiză și aplicații în ameliorare, trasabilitatea produselor și medicina legală veterinară”, informează șef lucrări dr. Marian Tudor.
Potrivit sursei citate, manifestarea este organizată în colaborare cu Institutul de Ştiinţele Vieţii al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca şi îl are ca invitat pe dr. ing. Valentin Adrian Bâlteanu, doctor în Genetica şi Ameliorarea animalelor, Cercetător Ştiinţific I şi şef al Laboratorului de Genomică, Ameliorare, Biodiversitate şi Eredopatologie Moleculară animală din cadrul instituţiei amintite.
Conform programului, prezentările din cadrul atelierului vor aborda aspecte legate de organizarea genomului, structura genelor şi reglajul genetic la eucariote, cu accent pe aplicaţii ale markerilor genetici în ameliorarea caracterelor morfo-productive ale speciilor de interes economic; evaluarea biodiversității populațiilor / raselor de animale; identificarea mutațiilor care stau la baza unor boli ereditare la animale; stabilirea autenticităţii (identificarea speciei de proveniență) în unele produse alimentare (carne, lapte etc); identificarea speciei de proveniență în eșantioane biologice cu aplicații în medicina legală veterinară; aspecte privind tehnologia de clonare a animalelor.
Prelegerile vor fi urmate de aplicaţii de determinare a genotipului prin extracţie de ADN, folosirea tehnicii PCR şi electroforeză şi vor viza identificarea speciei de provenienţă în probe necunoscute.
Din partea UOC, evenimentul este coordonat de șef lucrări dr. Andreea Anghel şi șef lucrări dr. Anca Lepădatu, cadre didactice universitare ale FSNSA.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa