Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 26 mai 2022

 

 

 

Conferință privind perspectiva științelor penale în spațiul dobrogean, la Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

          Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 26 - 27 mai 2022, Conferința națională cu participare internațională „Perspectiva științelor penale în spațiul dobrogean”, informează prof. univ. dr. habil. Adrian Stoica, decanul facultății.    

          Potrivit sursei citate, această conferință este cea de-a șasea manifestare științifică pe care FDSA o organizează în decursul ultimelor trei săptămâni și face parte din seria evenimentelor dedicate aniversării a 30 de ani de învățământ juridic universitar ovidian.

          „Facultatea noastră sprijină dezbaterile în spațiul academic, alături de unii dintre cei mai importanți specialiști în drept ai României și avem convingerea că toate lucrările prezentate vor contribui la dezvoltarea unui ghid de bune practici în domeniul dreptului, consolidând, totodată, relațiile dintre mediul academic și mediul socio-profesional”, precizează prof. univ. dr. habil. Adrian Stoica, decanulFDSA.

          Printre temele dezbătute în cadrul conferinței se numără: aspecte teoretice și practice cu privire la dreptul penal și de procedură penală, criminologie, crimnalistică, sociologie criminală, psihologie juridică, victimologie și medicină legală. 

 

 

 

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

 

 

Info UOC - Meniu