BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 31 mai 2022
Universitatea Ovidius din Constanţa, coorganizator al Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă, ediția V
A IV-a ediție a Festivalului Național al Sporturilor Nautice și pe Plajă organizat de Clubul Nautic Român (CNR) şi Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) prin Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS), în colaborare cu Primăria Techirghiol şi Direcția Județeană pentru Tineret și Sport (DJTS) Constanţa se va desfăşura, în perioada 3-5 iunie a.c, la baza nautică din Techirghiol. Evenimentul din sfera sportului pentru toţi promovează un stil de viață sănătos, socializarea, consolidarea lucrului în echipă, voluntariatul şi practicarea sporturilor nautice, informează prof. univ. dr. Ionel Melenco, decanul facultății.
„Vor fi organizate cursuri de iniţiere şi competiţii conform programului la următoarele discipline sportive: yachting, windsurfing, stand up paddle, caiac, jocuri marinărești, volei, rugby, handbal şi fotbal - pe plajă, unele dintre concursuri fiind organizate sub forma de ștafete sau trasee utilitar aplicative. Vor fi susținute ateliere pentru popularizarea unor programe de fitness și mișcare precum zumba, yoga, wakeboard, dar şi concursuri de masaj şi neuromotricitate. Fiecare zi de concurs se va încheia cu festivităţi de premiere şi petreceri pe plajă la foc de tabără. Pe baza experienței acumulate la edițiile anterioare, ne așteptăm ca peste 300 de concurenţi să ia startul la probele sportive”, ne-a declarat prof. drd. Andreea Mihăescu, cadru didactic asociat FEFS.
Programul evenimentului:
Vineri 3 iunie
10.00 Festivitate de deschidere,
10.30 Morning Fitness
11.00 Şedinţe tehnice
11.30 Volei pe plajă / Iniţiere yachting
12.00 Iniţiere caiac
14.00 Competiţie caiac
16.00 Rugby Tag/ Traseu utilitar aplicativ-Jocuri Marinăreşti
19.30 Festivitate de premiere
20.00 Beach Party.
Sâmbătă 4 iunie
10.00 Zumba
10.30 Şedinţe tehnice
11.00 Concurs de masaj / Iniţiere SUP / Fotbal pe plajă
13.00 Concurs SUP
14.00 Concurs de Neuromotricitate
15.00 Atelier Wakeboard
16.00 Cursa Techir (Traseu aplicativ)
19.30 Festivitate de premiere
20.00 Beach Party.
Duminică 5 iunie
10.00 Morning Gym
10.30 Şedinţe tehnice
11.00 Regată Yachting/ Handbal pe plajă
12.00 Iniţiere Windsurf
16.00 Concurs Windsurf
18.00 Festivitate de premiere şi închiderea festivalului.
Partenerii evenimentului sunt: Primăria Orașului Techirghiol, FEFS reprezentând UOC, DJTS Constanţa, Asociaţia Viitorul Oraşului Tău (VOT), Neuromotrica, Alex Badea Creative Motion. Evenimentul este sponsorizat de: Decathlon Constanța, Jidvei, NovusMed, Kelme, JTWatersoprts, Techir Cosmetics, Perutnina România, Florăria Tadima, ALaPlaya, Rumen Express, Rally & Hot, Nom Nom, Zoom Beach, Karma Fit.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța