Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 16 iunie 2022

 

Universitatea Ovidius din Constanța:Conferință internaţională despre fundamente de drept în serviciile de sănătate

 

         Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) și Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, în perioada 16-17 iunie a. c, prima ediție a conferinței internaționale „Dreptul în serviciile de sănătate. Interferențe științifice, educaționale și sociale”,informează prof. univ. dr. habil. Adrian Stoica, decanul FDSA.    

         Potrivit sursei citate, evenimentul științificurmăreşte consolidarea relațiilor instituționale academice și profesionale din sfera juridică, farmaceutică și medicală și totodată realizarea unui ghid de bune practici din domeniul politicilor publice de sănătate, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și cetățenilor.

         „Considerăm că subiectul conferinței este de un real interes pentru comunitatea academică și profesională, nu atât prin formatul interdisciplinar, cât mai ales pentru caracterul său actual și util. În toată perioada pandemică, statele care au avut cele mai eficiente politici publice în domeniul sănătății și cei mai pregătiți specialiști, au putut contracara cel mai bine efectele negative ale pandemiei Covid-19”, precizeazăprof. univ. dr. habil. Adrian Stoica, decanulFDSA.

         La rândul ei, conf. univ. dr. Laura Adriana Bucur, decanul Facultății de Farmacie, a opinat că această abordare complementară a temelor puse în discuţie este de bun augur.

         „Colaborarea cu școlile de drept este de bun augur pentru facultățile din domeniile farmaceutice și medicale, în special dacă ne raportăm la perioada pandemică. În cei doi ani de pandemie, am putut stabili împreună direcții utile de cercetare pentru elaborarea viitoarelor politici publice de sănătate și pentru îmbunătățirea legislației din domeniul sănătății publice”, declară conf. univ. dr. Laura Adriana Bucur, decanul Facultății de Farmacie.

         Lucrările prezentate în cadrul conferinței vor fi incluse într-un volum al manifestării, iar rezultatele cercetărilor vor fi prezentate profesioniștilor din domeniile de activitate vizate de tematica abordată.

         Evenimentul ştiinţific este realizat în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept a Universității „Titu Maiorescu” din București.

 

        Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

 

 

Info UOC - Meniu