Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 13 iulie 2022

        

 

Universitatea Ovidius din Constanța: conferință de finalizare a proiectului INTEGRATION

         La Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a avut loc miercuri, 13 iulie 2022, conferința de finalizare a proiectului INTEGRATION, „Stimulation and increase of the employment and cross-border mobility in the cross-border region” project code 16.4.2.046, e-MS code ROBG-175, finanțat prin INTERREG V-А Romania – Bulgaria 2014-2020 Programme, informează prof. univ. dr. Marioara Mirea, coordonatorul proiectului din partea UOC.

         Potrivit sursei citate, proiectul, cu un buget total de 744 465,60 Euro, are ca obiectiv general stimularea mobilității forței de muncă și a oportunităților de angajare prin asigurarea unor condiții favorabile pentru dezvoltarea afacerilor comune și a antreprenoriatului în regiunea transfrontalieră.

         „Prin intermediul acestui proiect, s-au îmbunătățit rezultatele proiectelor anterioare, prin strategii turistice deja dezvoltate, în principal prin îmbunătățirea calificărilor și a competențelor forței de muncă și creșterea gradului de conștientizare privind oportunitățile de finanțare UE.Totodată, s-a urmărit dezvoltarea afacerilor companiilor din regiunea transfrontalieră prin prezentarea unor soluții utile și ușor accesibile, a informațiilor despre oportunitățile de angajare, perspectivele și oportunitățile de afaceri și antreprenoriat comun.Printre principalele realizări în cadrul proiectului sunt demararea unei inițiative de afaceri comune cu întreprinderi din regiunea transfrontalieră a României și Bulgariei, extinderea pieței de business, toate acestea având impact asupra creșterii economice”, declară prof. univ. dr. Marioara Mirea.

         În cadrul proiectului INTEGRATION  au fost dezvoltate două platforme web-based, cu versiuni de internet mobil, în limbile română, bulgară și engleză, cu scopul de a încuraja dezvoltarea afacerilor comune și de a contribui la îmbunătățirea calificărilor și competențelor forței de muncă din regiunea transfrontalieră.  

         În acest context, conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir, prorectorul pentru fonduri structurale și relația cu mediul socio-economic din cadrul UOC, a făcut aprecieri cu privire la perspectivele pe care le deschid rezultatele obținute în cadrul proiectului.

         „În perioada care urmează, pot fi dezvoltate o serie de activități și proiecte în domeniul creșterii economice durabile a regiunii transfrontaliere, bazate pe: frumusețea naturală și patrimoniul cultural al regiunii transfrontaliere, conservarea monumentelor culturale și a vestigiilor arheologice rămase, reconstituiri ale obiceiurilor și tradițiilor străvechi ca atracție turistică, tururi ale rezervațiilor și zonelor protejate de-a lungul Dunării, evenimente sportive și culturale, măsuri suplimentare pentru îmbunătățirea calificărilor și competențelor cetățenilor locali, îmbunătățirea serviciilor publice, sănătate, transporturi, infrastructura de transport, pentru a crește atractivitatea și competitivitatea regiunii transfrontaliere și pentru a crește nivelul de trai al cetățenilor locali”, precizează conf. univ. dr. Raluca Andreea Trandafir.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu