BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 13 iulie 2022
La Universitatea Ovidius din Constanța va fi inauguratăprima minibibliotecă stradală în cadrul proiectului „Raftul verde”
Universitatea Ovidius Constanța (UOC), în colaborare cu Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța va inaugura, vineri, 15 iulie 2022, la ora 11.00, prima minibibliotecă stradală din cadrul proiectului „Raftul verde”, informează prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere, manager al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța.
Potrivit sursei citate, minibiblioteca stradală conține cărți provenite din donații și va fi amplasată la intrarea în campusul universitar al UOC (Aleea Universității, nr. 1).
„Prin acest proiect se dorește încurajarea donațiilor de carte și proiectarea unei comunități a viitorului bazată pe generozitate, respect față de cultură, promovarea valorilor culturale și instalarea în mijlocul comunității a unei platforme solide de educație permanentă”, precizează prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici.
Proiectul „Raftul verde”, realizat împreună cu o echipă de voluntari ai Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” din Constanța, este finanțat de Consiliul Județean Constanța și presupune dezvoltarea unei rețele de minibiblioteci stradale destinate publicului iubitor de carte. Astfel, organizatorii anunță că până la finalul lunii octombrie a.c. vor fi deschise alte nouă minibiblioteci, care vor fi amplasate în zone de interes ale municipiului Constanța.
Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța