Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 9 noiembrie 2022

         

 

Masă rotundă privind asigurarea stării de bine la locul de muncă,

la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 4 noiembrie 2022, masa rotundă „Schimb de bune practici privind asigurarea stării de bine la locul de muncă pentru îmbunătățirea calității activității didactice”, în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0586  - Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea „Ovidius” din Constanța prin perfecționarea continuă a personalului didactic și a mijloacelor de învățare – DIDACT-IQ.

La întâlnirea care s-a desfășurat online au participat 95 de invitați - cadre didactice din mai multe centre universitare din țară, dar și reprezentanți ai unor instituții și organizații abilitate în domeniu, precum: Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea Politehnică Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea „Petre Andrei” din Iași, Spitalul  Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Colegiul Psihologilor din România – Filiala Constanța.

„Masa rotundă vine să completeze cursul online de formare a personalului didactic de predare și a personalului didactic auxiliar din cadrul UOC în vederea asigurării stării de bine la locul de muncă (desfășurat în perioada septembrie-octombrie în cadrul aceluiași proiect), fiind dedicată schimbului de bune practici cu personal similar, specialiști și practicieni din afara instituției noastre privind importanța asigurării stării de bine la locul de muncă pentru îmbunătățirea calității activității didactice”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu directorul proiectului DIDACT-IQ.

Proiectul CNFIS-FDI-2022-0586 - Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea Ovidius din Constanța prin perfecționarea continuă a personalului didactic și a mijloacelor de învățare – DIDACT-IQ a primit o finanțare în valoare de 295.000 lei din bugetul Ministerului Educației, fiind unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate în acest an prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu