BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 30 noiembrie 2022
Expoziție de robotică la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă (FIMIM) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în colaborare cu Asociația „Informatică pentru viitor” Constanța, a organizat, sâmbătă, 26 noiembrie 2022, expoziția de robotică „Robots Show”.
Peste 35 de elevi constănțeni, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, au prezentat în cadrul evenimentului propriile creații în materie de robotică și programare, iar la expoziție au participat mai mult de 150 de vizitatori – elevi, cadre didactice şi studenţi ai FIMIM.
„Prima ediție a expoziției de robotică s-a bucurat de un real succes, acest rezultat fiind subliniat de faptul că timp de peste zece ore tinerii expozanți și-au demonstrat bucuria, pasiunea şi determinarea de a crea în domenii, precum: limbaje de programare, algoritmică, robotică, modelare 3D, web, aplicații pentru mobil, aplicații desktop, grafică și jocuri. În plus, elevii au răspuns tuturor curiozităților vizitatorilor şi le-au oferit premii pentru cele mai interesante întrebări și sugestii de îmbunătățire a invenţiilor, în cadrul unei tombole”, precizează conf. univ. dr. ing. Lucia Melnic, decanul FIMIM.
Expoziția de robotică „Robots Show” a fost prima activitate organizată în cadrul celei de-a III-a ediții a proiectului DigitalING – Carieră în FIMIM, dedicat elevilor şi studenţilor din domeniul ştiinţelor inginereşti, al cărui obiectiv este dezvoltarea relației din sistemul educaţional elev - student – angajator.
Proiectul DigitalING organizat de Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă va continua în perioada 7 – 8 decembrie 2022, cu o serie de întâlniri și workshop-uri la care vor participa studenți ai FIMIM, elevi și angajatori din domeniul ingineriei.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa