Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 23 martie 2023

         

Universitatea Ovidius din Constanța găzduiește Future Summit Constanța - tendințe de viitor ale orașului în 2040

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) va găzdui joi, 6 aprilie 2023, Future Summit Constanța, un eveniment organizat de Social Innovation Solutions (SIS), care va avea loc începând cu ora 10.00, în Sala Senatului din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).

La conferință vor participa aleși locali, funcționari publici, antreprenori, investitori, lideri tineri și oameni de cultură, care vor aborda în cadrul prezentărilor teme legate de viitorul orașului dintr-o perspectivă a sustenabilității și inovațiilor tehnologice. Participarea la eveniment este gratuită, iar înscrierea se poate face accesând link-ul https://socialinnovsolutions.typeform.com/to/eNAEgOED.  

„Organizarea acestei conferințe în cadrul Future Summit Constanța la Universitatea Ovdius din Constanța subliniază parteneriatul solid pe care instituția noastră îl are cu mediul socio-economic și cu autoritățile publice, având ferma convingere că numai împreună putem să contribuim la dezvoltarea unei comunități puternice și competitive, cu ajutorul tehnologiilor viitorului disponibile, inclusiv în cadrul Centrului European de Inovare Digitală CiTyINNOHub”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

În cea de-a doua parte a zilei, în cadrul Future Summit Constanța va avea loc un grup de lucru în care 20 dintre stakeholderii importanți ai orașului vor identifica provocări, oportunități, precum și scenarii de dezvoltare pentru viitorul orașului. Accesul la grupul de lucru se face pe bază de invitație, pe care persoanele interesate o pot solicita la adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

„România are nevoie de soluții reale pentru a-și construi un viitor mai sustenabil și mai responsabil. Future Summit Constanța face parte din seria de conferințe Future Summit 2023, prin care ne propunem să explorăm soluții care să ajute România în această direcție din punct de vedere socio-economic și de mediu. Tehnologiile emergente oferă scenarii în care schimbările pozitive în societate și în economie pot fi mai ușor scalate, esențială fiind în acest sens colaborarea sinergică dintre mediul privat, public și civic, între domenii intersectoriale. Future Summit Constanțava fi un cadru care va facilita discuții și dezbateri despre tendințele emergente ale viitorului cuprinzând o varietate de domenii, inclusiv inteligența artificială, abilități cheie de care au nevoie tinerii pentru locurile de muncă ale viitorului, dezvoltarea durabilă și multe altele”, declară Ciprian Stănescu, președinte al Social Innovation Solutions.

Evenimentul face parte din Future Summit 2023, cea mai mare conferință despre tendințe ale viitorului și despre sustenabilitate din România, care s-a impus, din 2017 până în prezent, ca unul dintre principalele puncte de întâlnire pentru vizionarii și futuriștii din Europa Centrală și de Est. În 2023, aflat la a opta ediție, Future Summit se extinde în opt orașe din țară și din străinătate, cu sesiuni în Timișoara, Brașov, Constanța, București, Iași, Atena, Sofia, și Belgrad.

Printre partenerii de anul acesta ai Future Summit se numără: Romanian Business Leaders, Confederația Patronală Concordia, The Entrepreneurship Academy, ROTSA, Techcelerator, Primăria Brașov, Universitatea Ovidius din Constanța, Universitatea de Vest din Timișoara, Camera de Comerț, Industrie, Navigaţie și Agricultură Constanţa, Asociația Elevilor Constanța, Asociația Elevilor Timiș, Consiliul Elevilor Timiș, Timișoara Startups, Consiliul Județean al Elevilor Brașov, Europe Direct Râșnov, Miele, 5 To Go.

Future Summit este un proiect realizat de Social Innovation Solutions, a cărei misiune este aceea de a ajuta indivizii și organizațiile să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale.

 

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

 

 

Agenda conferinței

Sala Senatului, Campus – Corp A

 

09.30 - 10.00: Welcome Coffee

10.00 - 10.10: Intro (Ciprian Stănescu, Președinte, Social Innovation Solutions)

10.10 - 10.35: Viitorul muncii și al competențelor (Iulia Buciuman, Managing Partner, HUMANISTIC)

10.35 - 11.00: Inteligența artificială și noile tehnologii în viețile noastre de zi cu zi (Alin Chiriac, Founder & CEO, ADFABER)

11.00 - 11.25: Financing a European Green Future (Lara Tassan Zanin, Șefa Reprezentanței Grupului Băncii Europene de Investiții în România); ENG

11.25 - 12.10: Panel - Constanța, oraș sustenabil și pregătit de viitor (Ionuț Rusu, Viceprimar - Municipiul Constanța | Alexandru Bobe, Prorector - Universitatea Ovidius | Daniela Marișcu, Cofondator și investitor | Erwin Șimșensohn, Director - Teatrul de Stat, Constanța)

12.10 - 12.25: Sesiune de co-creare despre viitor cu participanții

12.25 - 12.30: Încheiere (Ciprian Stănescu, Președinte, Social Innovation Solutions)

Info UOC - Meniu