Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 13 iunie 2023

        

 

Expoziție dedicată efectelor poluării asupra Mării Negre, la Universitatea Ovidius din Constanța

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește, în perioada 13 iunie – 1 iulie 2023, expoziția intitulată „Jurnalul Mării Negre – 2022”, cu lucrări realizate de copii refugiați din sudul Ucrainei.

Expoziția prezentată la parterul Corpului B din campusul universitar este realizată în cadrul unui proiect inclus în Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare - EU4EMBLAS (European Union for Improving Environmental Monitoring in the Black Sea), în parteneriat cu organizația „Dialoguri”, din Odesa, Ucraina.

Lucrările din cadrul expoziției au fost realizate de copii, cu vârste cuprinse între5 și 12 ani, care au lucrat împreună cu cercetători și artiști profesioniști pentru a ilustra aspecte din ecosistemul marin. De asemenea, expoziția prezintă și trei infografice cu rezultatele monitorizării ecologice a Mării Negre, obținute în cadrul proiectului EMBLAS.

Totodată, la Universitatea Ovidius din Constanța a avut loc, marți, 13 iunie 2023, o întâlnire a reprezentanților Institutului de Biologie Marină din Odesa cu studenți și cadre didactice ale Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA).

„În cadrul evenimentului au fost prezentate detalii legate de poluarea mediului marin și de consecințele diferitelor tipuri de impact de mediu care au avut loc în decursul războiului. De la începutul conflictului, s-au înregistrat o serie de aspecte care au afectat grav atât mediul terestru, cât și mediul acvatic și în special mediul marin, iar efectele vor fi unele pe termen lung”, precizează conf. univ. dr. Marius Skolka, decanul FSNSA.

 

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu