Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 13 iunie 2023

        

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la a doua întâlnire transnațională în cadrul proiectului european PLAYS

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS), a participat, în perioada 9 - 10 iunie 2023, la cea de-a doua întâlnire transnaţională din cadrul proiectului Practical Learning to Advance Youngsters in Sport (PLAYS), care a avut loc la Eindhoven, în Ţările de Jos.

„În cadrul întâlnirii au fost evaluate rezultatele obţinute până în prezent şi a fost stabilit calendarul viitoarelor activităţi din proiect, una dintre acestea vizând crearea programelor PLAYS adresate antrenorilor, profesorilor de educație fizică, părinților și tuturor celor interesați de dezvoltarea deprinderilor de bază ale copiilor. Potrivit cercetărilor realizate de către fiecare țară parteneră, am constatat faptul că aceste instrumente ar trebui să conțină câteva elemente importante, pe lângă activitățile de dezvoltare psihomotorie și a abilităților motrice. Printre acestea putem aminti componentele teoretice, prin introducerea unor noțiuni despre alimentația sănătoasă, elemente din sistemul biodanza - care utilizează muzica, mișcarea și sentimentele pozitive pentru a aprofunda conștiința de sine, elemente ce țin de incluziune - prin participarea persoanelor cu nevoi speciale, sau accentuarea unei componente distractive, în detrimentul spiritului competitiv concentrat pe câștig. Estimăm ca aceste programe să fie finalizate spre sfârșitul celui de-al doilea an de implementare al proiectului”, precizează conf. univ. dr. Antoanela Oltean, managerul proiectului din partea UOC.   

Proiectul PLAYS își propune să încurajeze participarea copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, la activități fizice și sportive, pentru îmbunătățirea aspectelor psiho-fizice și sociale ale vieții cotidiene. De asemenea, proiectul conține și activități educaționale pentru promovarea abilităților digitale și sustenabilitatea mediului.

Proiectul PLAYS, contract nr. 101049381, finanțat cu 400.000 de Euro prin Programul Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este realizat în cadrul unui consorţiu din care fac parte nouă organizații, Universitatea Ovidius din Constanța (România) având calitatea de instituție coordonatoare. Celelalte organizații implicate sunt: European Culture and Sport Organization (Italia), Verde Foundation (Polonia), Portuguese Swimming Federation (Portugalia), Italian Association of Culture and Sport (Italia), International Workers and Amateurs in Sports Confederation (Austria), Nova Child (Franța), Asociația CPDIS (România), Stichting Sportservice Noord-Brabant (Țările de Jos).

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu