Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 5 iulie 2023

         

 

 

Cea de-a șaptea ediție a Conferinței Internaționale „Metaforă, Spațialitate, Discurs”, la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează, vineri, 7 iulie 2023, cea de-a șaptea ediție a Conferinței Internaționale „Metaforă, Spațialitate, Discurs”.

La manifestarea care se va desfășura online, peste 80 de contributori din țară și străinătate vor prezenta lucrări în limbile franceză, engleză, italiană, germană și română, în cadrul a trei secțiuni: Lingvistică teoretică și aplicată, Literatură și studii culturale și Studii media.

„În cadrul conferinței, Profesor Emerit Peter Gross (School of Journalism and Electronic Media, University of Tennessee) va susține o prelegere în plen, cu titlul « The Cultural Core of Media Systems: The Romanian Case », ce reprezintă o introducere generală în tema celei mai recente dintre cărțile sale, ce urmează a fi lansată, în curând, la Editura Polirom”, precizează conf. univ. dr. Alina Buzatu, decanul Facultății de Litere.

O selecție din lucrările conferinței va fi publicată în „Analele Universității Ovidius din Constanța. Seria filologie”, revistă cotată de Consiliul Național al Cercetării Științifice în categoria B și listată în bazele de date Scopus, CEEOL (Central and Eastern European Online Library), ZDB (Zeitschriftendatenbank) și Diacronia.

Ediția din acest an a Conferinței Internaționale „Metaforă, Spațialitate, Discurs” este organizată in memoriam Ionela Duduță (1977-2022) și Ileana Jitaru (1970-2023), cadre didactice ale Facultății de Litere.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu