Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 27 noiembrie 2023

        

 

 

Cea de-a IX-a ediție a conferinței „Religie, Cunoaștere, Societate”, la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Facultatea de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat vineri, 24 noiembrie 2023, cea de a IX-a ediție a conferinței naționale „Religie, Cunoaștere, Societate - Integritate și redefinire. Omul în orizontul multidimensional al societății contemporane”.

La manifestare au participat profesori, cercetători și doctoranzi de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „C. Davila” din București și Universitatea Ovidius din Constanța.

„Conferința a reprezentat un forum de dezbateri asupra unor întrebări care mizează pe faptul existențial: cum ne păstrăm integritatea într-o societate multidimensională care ne provoacă printr-o serie de riscuri? Cum ne redefinim valorile axiologice în complexul experiențelor cotidiene contemporane? Ce aport au religia, filosofia, psihologia, medicina, cultura în articularea integrității umane? Această ediție a conferinței s-a concretizat într-o fuziune de orizonturi teologice, psihologice, educaționale, medicale, filosofice, sociologice, culturale, cu evidente accente de particularitate și diferențiere, dar așezate în demersul unitar al unei perspective integratoare. Omul ca ființă teologică sintetizează o sumă de experiențe complexe în ritmul cotidian. Interogația redefinirii de sine își găsește răspunsul în dublul raport cu sine și cu ceilalți”, a precizat conf. univ. dr. Ioan Dura, organizatorul evenimentului academic.

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

 

 

Info UOC - Meniu