Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 6 decembrie 2023

        

 

Universitatea Ovidius din Constanța: Conferință despre Constituția României de la 1923

 

Facultatea de Teologie din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) organizează joi, 7 decembrie 2023, Conferința Națională „Constituția României de la 1923 și implicațiile sale fundamentale asupra societății românești (1923-1948)”.

Manifestarea, care va avea loc de la ora 12:00, în Sala Umberto Eco din Campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1), este organizată pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la promulgarea Constituției din 1923.

„Conferința susținută de prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, va evidenția componentele majore ale Constituției din 1923, un document de maximă importanță pentru noul cadrul istoric și legislativ din România Mare, un pas firesc, dar absolut necesar, încadrat pe linia reformelor ce se impuneau în plan social și politic după anul 1918. Totodată, în cadrul conferinței va fi analizat impactul pe care Constituția de la 1923 l-a avut în modernizarea societății românești, de la adoptare și până în anul 1948 când, în urma instaurării regimului politic comunist, a fost abrogată și înlocuită cu una care corespundea viziunilor sale totalitare. Aducerea în atenție a prevederilor legislative ale Constituției de la 1923, într-un mediu universitar și la o Facultate de Teologie, este un demers deplin justificat și actual prin prisma contribuției semnificative pe care acest act fundamental al unei țări a avut-o asupra procesului de înființare și recunoaștere a Patriarhiei Române, fapt petrecut la 1925, în timpul domniei Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria a României. Acest document istoric este și o dovadă a calității relațiilor Statului Român și Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Culte Religioase în perioada în care și-a produs efectele”, precizează prof. univ. dr. Gheorghe F. Anghelescu, organizatorul evenimentului academic.

 

 

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu