Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 18 decembrie 2023

        

 

 

Universitatea Ovidius din Constanţa a finalizat proiectul INTER DIDACT

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a implementat cu succes, la nivel instituțional, în perioada aprilie – decembrie 2023, proiectul CNFIS-FDI-2023-F-0165 - Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea Ovidius din Constanța prin schimbul de bune practici promovate în plan intern și internațional – INTER DIDACT.

„Scopul proiectului l-a constituit creșterea capacității instituționale și îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice, prin schimbul de experiență cu personal didactic de predare și auxiliar similar din țară și din străinătateîn vederea corelării actului educațional cu nevoile de inovare, informatizare, flexibilitate și mobilitate ale societății contemporane, asigurarea accesului la informații integrate privind calitatea și integritatea actului educațional și furnizarea de instrumente specifice pentru promovarea calității și integrității academice”, a precizat directorul proiectului, conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu.

Potrivit sursei citate, printre activitățile desfășurate în cadrul proiectului în vederea realizării obiectivului său general s-au numărat:

  • Perfecționarea personalului didactic de predare prin schimbul de bune practici cu personal similar din centre universitare din țară (Universitatea din Oradea, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Universitatea din Craiova, Academia de Studii Economice din București) și din străinătate (John von Neumann University din Kecskemét, Ungaria, Universidad de Castilla-La Mancha din Ciudad Real, Spania, Academia de Stat a Moldovei din Chișinău, Republica Moldova) privind utilizarea unor mijloace moderne de învățare destinate îmbunătățirii calității activității didactice, respectiv privind instrumentele de promovare a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Perfecționarea personalului didactic auxiliar prin schimbul de bune practici cu personal similar din centre universitare din țară (Universitatea din Oradea, Universitatea de Vest din Timișoara)  privind utilizarea sistemelor informatice de gestiune a studenților;
  • Desfășurarea în sistem hibrid a unui workshop dedicat schimbului de bune practici privind utilizarea unor mijloace moderne de învățare destinate îmbunătățirii calității activității didactice, respectiv a unui workshop dedicat schimbului de bune practici privind instrumentele de promovare a respectării deontologiei și eticii academice;
  • Organizarea a două seminare - unul în format online și unul în format fizic - privind verificarea antiplagiat a lucrărilor de licență, disertație și doctorat rezultate în urma activităților de cercetare ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor din cadrul UOC;
  • Organizarea a trei seminare onlineprivind verificarea antiplagiat a lucrărilor de licență, disertație și doctorat rezultate în urma activităților de cercetare ale studenților, masteranzilor și doctoranzilor din cadrul UOC.

În particular, proiectul a continuat demersurile întreprinse în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0586 - DIDACT-IQ, finanțat în anul precedent, în ceea ce privește perfecționarea continuă a personalului didactic de predare și a personalului didactic auxiliar pentru îmbunătățirea calității activității didactice la UOC.

În perioada de implementare, proiectul INTER DIDACT a beneficiat de o finanțare de 225.000 lei din bugetul alocat de Ministerul Educației, din fondul de dezvoltare instituțională, Domeniul 5 – Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice. Resursele financiare necesare pentru derularea proiectului au fost completate din partea UOC cu 63.000 lei, reprezentând o cotă de cofinanțare din total proiect de 28%.

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

 

Info UOC - Meniu