Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 15 iulie 2024

        

 

Universitatea Ovidius din Constanța: Eveniment de promovare a transformării digitale în educație, prin CiTyINNOHub

 

Centrul European de Inovare Digitală CiTyINNOHub, prin Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) – coordonatorul consorțiului, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Tulcea, a organizat miercuri, 10 iulie 2024, un eveniment dedicat transformării digitale în educație.

Manifestarea s-a desfășurat la Palatul Copiilor din Tulcea și a reunit 112 de reprezentanți ai unităților de învățământ din județul Tulcea, inclusiv directori și responsabili de digitalizare din grădinițe, școli și licee.

La eveniment au luat cuvântul Viorica Pavel, Inspector Școlar General Tulcea, conf. univ. dr. Alexandru Bobe, prorector pentru digitalizare, studenți și alumni al UOC și coordonator CiTyINNOHub, Oana Radu, Manager CiTyINNOHub,conf. univ. dr. Gabriela Badea, prodecan al Facultății de Matematică și Informatică din cadrul UOC și expert CiTyINNOHub, Anca Albu, expert CiTyINNOHub și Senior Manager Technology Consulting Services Ernst&Young România, și Elena Coandă, expert CiTyINNOHub și președinte al Patronatului Național al Femeilor de Afaceri din IMM (PNFAIMM).

În cadrul întâlnirii au fost prezentate serviciile oferite de CiTyINNOHub în domeniul transformării digitale, incluzând Ecosystem Building, Test before Invest, Access to Finance și Digital Skills. Participanții au fost informați despre modalitățile de înscriere ca beneficiari ai proiectului și au fost adresate întrebări către public despre nevoile curente din instituțiile de învățământ, pentru personalizarea serviciilor. Au fost detaliate pachetele cu privire la instruire și formarea de competențe digitale, sursele de finanțare disponibile, fiind prezentate, de asemenea, idei de tehnologii inovatoare care pot contribui la transformarea procesului de învățare și a managementului administrativ din unitățile de învățământ, precum: AI, VR, AR, Cloud Services, Cybersecurity, Internet și aplicații.

Totodată, la eveniment au participat reprezentanții partenerilor tehnologici ai CiTyINNOHub - George Dumitrache de la Microsoft, Dragoș Vasilică de la Ascendia și Ovidiu Seceleanu și Liviu Constandache de la Samsung. Aceștia au exemplificat utilizarea tehnologiilor prin produsele proprii software și hardware, inclusiv Microsoft 365 pentru mediul academic, Microsoft 365 Copilot, platforma educațională Livresq și ecranele și dispozitivele mobile Samsung dedicate mediului educațional.

„Transformarea digitală în educație îmbunătățește accesibilitatea și personalizarea învățării prin medii adaptabile și interactive, care răspund nevoilor individuale ale elevilor. Elevii pot învăța în ritmul propriu, accesa resurse diverse și colabora ușor cu colegii și profesorii, indiferent de locație. Pentru părinți, aceasta facilitează monitorizarea progresului copiilor și comunicarea cu profesorii. Cadrele didactice beneficiază de instrumente moderne de predare și eficientizarea activităților administrative. În plus, procesele administrative și de comunicare din unitățile de învățământ sunt gestionate mai eficient, asigurând o colaborare strânsă între toate părțile implicate”, a precizat conf. univ. dr. Alexandru Bobe.

Proiectul „CiTyInnoHub (ConsTanta INNovation Hub, a center for the digital transformation of SMEs and PSOs in SE Romania)“, cod MySMIS :161862, se desfășoară în perioada 07.12.2023 – 31.12.2025.

Obiectivul general al proiectului este de a oferi expertiză tehnologică și facilități de experimentare la standarde europene, prin acoperirea nevoilor IMM-urilor și OSP-urilor locale pentru transformarea digitală pentru Turism 4.0, eSănătate, Orașe Inteligente  și sectoarelor de activitate IC&T, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est a României. De asemenea, impactul proiectului ar putea fi extins la nivelul întregii regiuni a Mării Negre, prin expunerea și rețelele internaționale oferite de Universitatea Ovidius din Constanța. Astfel, CiTyInnoHub poate răspunde nevoilor regionale și poate contribui la atingerea obiectivul general specificat în Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, de a asigura un cadru favorabil pentru actorii-cheie din regiune care, prin dezvoltarea unor inițiative concrete de acțiune în domeniile de specializare inteligentă, vor avea un impact pozitiv asupra dezvoltării durabile a regiunii.

CiTyInnoHub va presta servicii în valoare totală de 3,161,256.15 Euro - 15,587,521.86 lei (1,580,628.08 euro din Programul Europa Digitală și 7.874.927,34 lei din Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027).

 

Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa

Info UOC - Meniu