Navigatie                     

BIROUL DE PRESĂ

  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Constanța, 19 iulie 2024

         

 

Universitatea Ovidius din Constanța a organizat un workshop internațional în domeniul științelor socio-umane

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, workshop-ul „Internationalisation in multidisciplinary research in Social Sciences and Humanities - ways to boost cooperation”, în cadrul proiectului „Noi dimensiuni ale extinderii strategiei de internaționalizare în vederea creșterii vizibilității Universității Ovidius din Constanța la nivel internațional” (NODENS).

La eveniment au participat peste 30 de cadre didactice și reprezentanți ai departamentelor de relații internaționale, de la 11 universități din diferite țări, precum: Cipru, Italia, Portugalia, Republica Cehă, România, Statele Unite ale Americii sau Turcia.

 „În cadrul atelierului, participanții au prezentat direcțiile de cercetare și oferta educațională a instituțiilor de învățământ superior de care aparțin, evenimentul reprezentând un context prielnic pentru realizarea schimbului de idei și bune practici referitoare la implementarea strategiilor de internaționalizare din cadrul fiecărei universități. Totodată, au fost identificate și dezbătute aspecte legate de provocările din domeniul relațiilor internaționale, fiind subliniată problema numărului redus al echipelor de cercetare care sunt create, în diferite consorții, după finalizarea implementării proiectelor internaționale, astfel încât membrii acestora să își poată continua activitatea și să își dezvolte studiile deja existente în echipe internaționale. La finalul manifestării, participanții au discutat despre oportunitatea deschiderii unor noi acorduri inter-instituționale între organizațiile reprezentate la workshop și crearea de echipe de cercetare internaționale”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

Proiectul „Noi dimensiuni ale extinderii strategiei de internaționalizare în vederea creșterii vizibilității Universității Ovidius din Constanța la nivel internațional” (NODENS), cod CNFIS-FDI-2024-F-0473, are o valoare totală de 428.000 lei și este unul dintre proiectele UOC finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.

 

Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța

Info UOC - Meniu