Navigatie                     

           Cabinet Comunicare și Relația cu Presa

Constanța, 7 noiembrie 2024

        

 

Studenții Universității Ovidius din Constanța, pe podium la crosul Ovidio Running din Grecia

 

            Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat recent la ultima etapă din acest an a crosului Ovidio Running, organizat în Grecia, la Loutraki, în cadrul proiectului Strategy and Capacity building for Ovidio Running in Europe (SCORE), finanțat prin Programul european Erasmus Plus.

„Competiția s-a desfășurat în perioada2 - 4 noiembrie 2024, după aceleași reguli ca în România și în Italia. Astfel, crosul a inclus trei tipuri de curse: una competitivă, la care au participat sportivi de la cluburi de performanță, o cursă dedicată tinerilor participanți și o plimbare sportivă necompetitivă (sport walking), deschisă tuturor”, a precizat prof. univ. dr. Cristian Popa, managerul proiectului SCORE.

Studenții UOC s-au făcut remarcați la cursa competitivă, unde au obținut următoarele rezultate:

•           Antonia Bodnariuc, locul 1 la general și locul 1 la categoria de vârstă 16 - 25 ani, profesioniști feminin – 9,9 km;

•           Bianca Gabriela Catrinar, locul 2 la categoria de vârstă 16 - 25 ani, profesioniști feminin – 9,9 km;

•           Radu-Cristian Velea, locul 2 la general și locul 1 la categoria de vârstă 16 - 25 ani, profesioniști masculin – 9,9 km.

Proiectul Strategy and Capacity building for Ovidio Running in Europe (SCORE) își propune să dezvolte un model organizațional pentru evenimente sportive, durabil, digital, incluziv și legat de elementele culturale caracteristice teritoriului local.

Proiectul SCORE, contract nr. 101090860, finanțat cu 400.000 de euro prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este implementat în perioada ianuarie 2023 - decembrie 2024, în cadrul unui consorţiu din care fac parte opt organizații: Universitatea Ovidius din Constanța (România) - instituţie coordonatoare, Clubul Sportiv Farul Constanța (România), European Culture and Sport Organization (Italia), Instituto di Istruzione Superiore Ovidio (Italia), ASD Runners Sulmona (Italia), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), SPORTCAMP Single member SA (Grecia), Homo Educandus Agogi (Grecia).

 

 

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

Info UOC - Meniu