Navigatie                     

Cabinet Comunicare și Relația cu Presa

Constanța, 21 noiembrie 2024

         

 

Eveniment despre importanța voluntariatului, la Universitatea Ovidius din Constanța

 

Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE), din cadrul Universității Ovidius din Constanța, în parteneriat cu Fundația FARA au organizat miercuri, 20 noiembrie 2024, evenimentul „Voluntariatul schimbă vieți”.

În cadrul manifestării peste 200 de studenți, masteranzi și cadre didactice ale FPSE au participat la prezentările susținute de Jane Nicholson, fondatoarea Fundației FARA, alături de Roxana Girip și Regina Bulai, asistenți sociali în cadrul Fundației FARA în România, și conf. univ. dr. Laura Giurgiu, prodecan al FPSE.

Temele abordate în cadrul dezbaterilor au vizat provocările întâlnite în desfășurarea activităților din domeniul asistenței sociale, prevederile legislative, complexitatea și durata intervențiilor, modalități de gestionare a fondurilor și oportunitățile disponibile pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile.

„Ne propunem ca astfel de evenimente să stea la baza unor parteneriate cu fundații de renume în domeniul social, prin intermediul cărora vom identifica noi oportunități de dezvoltare, vom proiecta stagii complexe de practică pentru studenți, vom accesa fonduri și totodată, vom valorifica experiența fiecăruia, cu scopul de a investi în viitoarele generații și de a construi comunități sănătoase”, a precizat conf. univ. dr. Laura Giurgiu.  

Fundația FARA a fost înființată în anul 1991 de către Jane Nicholson, fondator și președinte, din dorința de a ajuta copiii abandonați din instituțiile de stat, ca urmare a politicilor demografice impuse de către regimul comunist. Furnizor acreditat în oferirea de servicii sociale, fundația contribuie prin programele dezvoltate la creșterea calității vieții, a coeziunii și responsabilității sociale în unele dintre cele mai sărace comunități din România, acoperind anual nevoile a peste 2000 de copii, tineri și adulți care sunt susținuți să participe în procesul de transformare a propriei lor vieți.

 

 

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

Info UOC - Meniu