Navigatie                     

           Cabinet Comunicare și Relația cu Presa

Constanța, 12 decembrie 2024

        

 

 

Universitatea Ovidius din Constanța finalizează proiectul DIDACT ID-IFR

 

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a implementat cu succes, la nivel instituțional, în perioada aprilie – decembrie 2024, proiectul CNFIS-FDI-2024-F-0344- „Îmbunătățirea calității activității didactice la Universitatea Ovidius din Constanța în domeniul învățământului la distanță (ID) și învățământului cu frecvență redusă (IFR) – DIDACT ID-IFR”.

Obiectivul proiectului a fost creșterea capacității instituționale și îmbunătățirea calității activității didactice în Universitatea Ovidius din Constanța, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice, în domeniul învățământului la distanță (ID) și învățământului cu frecvență redusă (IFR). În vederea atingerii acestui obiectiv, în implementarea proiectului a fost vizată perfecționarea continuă a personalului didactic de predare și a personalului didactic auxiliar în vederea corelării actului educațional cu nevoile de inovare, informatizare, flexibilitate și mobilitate ale societății contemporane, asigurarea accesului la informații integrate privind calitatea și integritatea actului educațional și furnizarea de instrumente specifice pentru promovarea calității și integrității academice.  

„DIDACT ID-IFRa continuat, în particular, demersurile întreprinse în cadrul proiectelor anterioare, DIDACT-IQ și INTER DIDACT, privind implementarea şi dezvoltarea unui sistem integrat de management al calității actului didactic și de cercetare, sub toate aspectele sale, la nivelul Universității Ovidius din Constanța”, a precizat prof. univ. dr. habil. Elena Condrea, prorector al UOC pentru Cercetare, dezvoltare și inovare. Relația cu ISD și director al proiectului DIDACT ID-IFR.

Potrivit sursei citate, peste 100 de cadre didactice și reprezentanți ai personalului didactic auxiliar și mai mult de 200 studenți au participat la activitățile desfășurate în cadrul proiectului, printre care se numără:

  • Un curs de perfecționare a personalului didactic de predare privind elaborarea resurselor educaționale în tehnologie ID și a altor materiale specifice formelor ID-IFR în vederea îmbunătățirii calității activității didactice;
  • Un curs de perfecționare a personalului didactic auxiliar privind activitățile specifice de gestionare a studenților la formele ID-IFR;
  • Schimburi de experiență pentru personalului didactic de predare cu personal similar din centre universitare din țară (Universitatea „Bogdan Vodă” din Cluj-Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești) și din străinătate(Universita Degli Studi di Foggia, Italia, University of Istanbul, Turcia, Universitatea de Studii Europene din Moldova), privind utilizarea platformelor educaționale online în vederea îmbunătățirii calității activității didactice;
  • Schimburi de bune practici desfășurate între reprezentanți ai personalului didactic auxiliar din UOC cu personal similar din centre universitare din țară (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) privind activitățile specifice de gestionare a studenților la formele ID-IFR;
  • O masă rotundă dedicată schimbului de bune practici privind îmbunătățirea calității activității didactice specifice ID-IFR;
  • Un seminar dedicat personalului didactic de predare privind respectarea standardelor de etică și integritate academică în contextul utilizării tehnologiilor specifice inteligenței artificiale;
  • Patru seminare dedicate studenților, masteranzilor și doctoranzilor de toate formele de învățământ privind respectarea standardelor de etică și integritate academică în contextul utilizării tehnologiilor specifice inteligenței artificiale;

În perioada de implementare, proiectul DIDACT ID-IFR a beneficiat de o finanțare de 335.000 de leidin bugetul alocat de Ministerul Educației, din fondul de dezvoltare instituțională, Domeniul 5 – Îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice. Resursele financiare necesare pentru derularea proiectului au fost completate din partea UOC cu 60.000 lei, reprezentând o cotă de cofinanțare din total proiect de 17,91%.

 

 

 

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

 

 

Info UOC - Meniu