Navigatie                     

Cabinet Comunicare și Relația cu Presa

Constanța, 9 iulie 2025

 

Întâlnire de lucru privind dezvoltarea învățământului superior agricol dual, organizată la Universitatea Ovidius din Constanța

 

            Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), prin Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), a găzduit, recent, o întâlnire de lucru bilaterală cu tema „Învățământul superior Agricol Dual în zona de Sud-Est a României”.

Evenimentul, desfășurat prin implicarea Ș. L. dr. ing. Cosmin Filip, prorector pentru Promovare programe universitare, dezvoltare infrastructură informațională instituțională, formare profesională continuă și învățământ dual al UOC, și a conf. univ. dr. ing. Irina Moise,coordonatorul programului de studii Agricultură – dual,  a reunit cadre universitare, cercetători și reprezentanți ai mediului economic, educațional și agricol din România și Republica Moldova. Scopul principal al întâlnirii a fost consolidarea cooperării transfrontaliere în domeniul învățământului agricol superior și al cercetării aplicate.

Pe parcursul primei zile, au fost prezentate principalele direcții ale Programului Român de Dezvoltare a Educației pentru Învățământul Dual. Totodată, au avut loc discuții axate pe dezvoltarea colaborării între instituțiile de învățământ din România și Republica Moldova, în special în domeniile agriculturii și industriei alimentare. Participanții au susținut prezentări privind oportunitățile de dezvoltare pentru programele de licență și masterat. De asemenea, în cadrul întâlnirii, cercetători de renume, precum CS I Acad. Radu Răducu, CS I Acad. Aurora Ranca și CS I ing. Corina Gavăț, au propus teme comune de cercetare în domeniile agriculturii și protecției mediului.

Agenda evenimentului a inclus și o vizită la mai mulți operatori economici din Dobrogea, unde au fost discutate aspecte legate de cercetarea aplicată în agricultură, parteneriate instituționale, tranziția către practici agroecologice moderne și adaptarea agroecosistemelor la noile realități climatice.

În cea de-a doua zi a întâlnirii, participanții au efectuat o vizită tehnică la ferme și centre de cercetare agricolă din zona Dunării, în prezența specialistului Antonio Dino Walsh. Discuțiile s-au concentrat pe teme precum: tehnologii agricole de ultimă generație, managementul riscurilor climatice și de mediu, precum și introducerea soiurilor agricole reziliente.

Evenimentul s-a încheiat cu un panel de concluzii și recomandări privind sprijinirea și dezvoltarea învățământului superior agricol dual și a cercetării agricole comune, subliniind importanța parteneriatului durabil între mediul academic și cel economic.

 

 

 

Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța

Info UOC - Meniu