BIROUL DE PRESĂ
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Constanța, 19 mai 2022
Volumul „Risipitorul de talent - Ilie Cristoloveanu, pictor și filolog în România și SUA” va fi lansat în prezenţa autorilor
Lect. univ. dr. Mona Momescu și lect. univ. dr. Eduard Andrei, cadre didactice la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), își vor prezenta publicului volumul „Risipitorul de talent - Ilie Cristoloveanu, pictor și filolog în România și SUA”, sâmbătă, 21 mai a. c, în cadrul unui eveniment găzduit de Muzeul de Artă din Constanța, informează lect. univ. dr. Lelia Rus-Pîrvan, directoarea instituţiei.
Potrivit sursei citate, lansarea va debuta cu o prezentare a lucrării, susţinută începând cu ora 16.00 chiar de către amfitrioana evenimentului, Lelia Rus-Pîrvan fiind şi cadru didactic tituar la Facultateta de Arte a UOC.
Conform notelor critice prezentate, cartea reconstituie, pentru prima dată de la emigrarea lui Ilie Cristoloveanu (1893-1964) în SUA în 1922, traiectul de viață și activitate al unei personalități proteice, care s-a afirmat ca pictor și filolog. A predat limba română peste două decenii la Universitatea Columbia din New York, consacrându-se în același timp ca portretist al unor personalități politice și culturale din SUA și România (Dwight Eisenhower, Herbert Hoover, Regele Carol al II-lea, N. Iorga, G. Enescu, oameni de știință).
Volumul oferă, în premieră, peste 100 de pagini cu reproduceri de înaltă calitate ale principalelor lucrări din colecția artistului, donată de văduva acestuia, soprana Olga Cristoloveanu, Muzeului Național de Artă al României în 1977 și descoperite recent, precum și ale unor documente oficiale și corespondență.
În context, cartea readuce la viață flamboaiantul New York al anilor 1920-1940, lumea strălucitoare a diplomației românești în SUA, dar și lungul drum al reîntoarcerii lucrărilor artistului în România în timpul comunismului. În același timp, este povestea vieții marcate de momente de tragedie a unei familii exemplare de artiști.
Primul autor, lect. univ. dr. Mona Momescueste cadru didacticla Facultatea de Litere a UOC șiare o îndelungată activitate ca lector de limba și cultura română la Catedra „N. Iorga”, Universitatea Columbia, New York în timp ce lect. univ. dr. Eduard Andrei, cadru didactic asociat la Facultatea de Arte a UOC,este pictor și istoric de artă, cercetător științific la Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” al Academiei Române.
Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa