Navigatie                     

Descriere procedură

Procedura stabilește modul de recunoaștere a funcţiilor didactice din învăţământul universitar obţinute în instituţii de învăţământ universitar acreditate din state membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, din Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu din alte state incluse în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice şi actualizată periodic, conform dispozițiilor Ordinului 5922/2016, în cadrul Universităţii “Ovidius” din Constanţa (UOC).

 

Cale de atac:

Decizia poate fi contestată în termen de 5 zile calendaristice de la primire.
Alte căi de atac - conform legislației.
Ulterior, Decizia definitivă a universității poate fi atacată la instanțele de judecată.
 

Document Procedura:

Procedura operationala privind recunoasterea automata a functiior didactice din invatamantul universitar obtinute in institutii de invatamant universitar acreditate din strainatate

Link de acces PCUe:

Procedura poate fi consultată şi prin Punctul de Contact Unic Electronic