Doctorialele Ovidiene
Ediția I
19-20 octombrie 2023
Apel la contribuții
Sesiunea de comunicări științifice a doctoranzilor din Universitatea Ovidius din Constanța își propune să devină un eveniment anual, în cadrul căruia tinerii cercetători din diverse domenii să disemineze preocupările științifice personale şi, totodată, să realizeze un schimb de bune practici în ceea priveşte comunicarea academică de înalt nivel. Organizată sub formă de conferințe / sesiuni de comunicări / prezentări de postere, manifestarea va permite doctoranzilor, conducătorilor de doctorat și invitaților să (își) pună întrebări și să răspundă cu privire la tezele de doctorat, precum și la tot ceea ce înseamnă parcursul doctoral în general: apartenența la o comunitate academică, difuzarea rezultatelor științifice, practicile de îndrumare și de colaborare, etc.
Conferințele și mesele rotunde care vor fi organizate pe parcursul celor două zile vor avea drept teme majore Comunicarea științifică în era digitală, Difuzarea cercetării academice: Exemplul Game of Science / Ma thèse en 180 secondes, Mobilitatea doctorală: de ce?, Strategiile de publicare în reviste (bine) cotate în diversele domenii de cercetare.
Doctoranzii sunt invitați să trimită propuneri de comunicări / postere pentru una dintre sesiunile tematice interdisciplinare :
I. Științele Naturii, Inginerie și Matematică
II. Filologie, Istorie și Teologie
III. Medicină și Stomatologie
Propunerile vor fi trimise pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până cel târziu joi, 28 septembrie 2023.
Propunerile vor cuprinde numele și prenumele candidatului, școala doctorală de proveniență, titlul comunicării, sesiunea tematică, formatul comunicării (comunicare orală sau poster), un rezumat de aproximativ 200 de cuvinte și 3-5 referințe bibliografice. Notificările de acceptare vor fi trimise participanților prin email, până cel târziu joi, 5 octombrie.
Comunicările orale nu vor depăși 20 de minute și vor fi urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri. Sesiunile vor fi moderate de conducători de doctorat din cadrul școlilor doctorale ale Universității Ovidius din Constanța.
Posterele vor fi prezentate în cadrul unei sesiuni paralele, în cadrul căreia doctoranzii vor avea ocazia să explice publicului interesat, cercetările realizate.
O selecție din lucrările prezentate va intra într-un circuit de evaluare de tip peer-review și va face obiectul publicării în Analele Universității Ovidius din Constanța.
Participarea la Doctorialele Ovidiene este gratuită pentru doctoranzi. Cazarea și transportul pentru doctoranzii din alte centre universitare este în sarcina participanților.
Comitetul de organizare :
Drd. Corina Elena Anghelescu (SDSA – Inginerie)
Drd. Silviu Covaliov (SDSA – Biologie)
Drd. George Daniel Oprea (SD Teologie)
Drd. Alina Petrov (SDSU – Istorie)
Drd. Ana-Maria Popescu (Popa) (SDSU – Filologie)
Drd. Claudia Sin (SD Stomatologie)
Drd. Oana Ursică (SD Medicină)
Drd. Vladimir Vântu (SD Matematică)
Consiliul științific al ISD :
Prof. dr. Mariana Așchie (SD Medicină)
Prof. dr. Victoria Badea (SD Stomatologie)
Prof. dr. Gelu Călina (SD Teologie)
Conf. dr. Costel Coroban (SD Științe Umaniste, domeniul Istorie)
Prof. dr. Luminița Cosma (SD Matematică)
Prof. dr. Marius Făgăraș (SD Științe Aplicate, domeniul Biologie)
Prof. dr. Ana Maria Grămescu (SD Științe Aplicate, domeniul Inginerie Civilă)
Prof. dr. Florentina Nicolae (SD Științe Umaniste, domeniul Filologie)
Prof. dr. Monica Vlad (SD Științe Umaniste, domeniul Filologie, director ISD)